20 iunie 2024
Saschiz, Mureș, România
Cuvântul Ierarhului Predici

PREDICĂ LA DUMINICA A 16-A DUPĂ RUSALII

Pilda talanţilor – Matei 25, 14-30

Să preţuim şi să fructificăm darurile primite – IPS Irineu Pop

Dreptmăritori creştini,

În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul rosteşte pilda talanţilor prin care ne învaţă că avem datoria să conlucrăm cu harul lui Dumnezeu la mântuirea sufletelor noastre. Stăpânul care pleacă „departe” împarte talanţii slugilor sale pentru ca ele să sporească avutul. La întoarcerea sa, slugile harnice care au înmulţit talanţii au fost răsplătite, pe când sluga leneşă care a îngropat talantul a fost pedepsită cu chinuri amare „întru întunericul cel mai dinafară” (Mt. 25, 30).

Stăpânul din Evanghelie este Domnul nostru Iisus Hristos, Care a împărţit oamenilor darurile Sale cele bogate. La sfârşitul veacurilor, El va veni întru slavă să judece toată omenirea. Atunci, cei care s-au ostenit pentru mântuirea lor, vor primi răsplată netrecătoare, pe când cei ce-au folosit darurile spre pierzarea lor, vor fi trimişi la osânda veşnică.

Iubiţi credincioşi,

Prin Taina Sfântului Botez, fiinţa omenească se spală de întinarea păcatului şi devine o mlădiţă altoită pe Tulpina dumnezeiască, Care este Hristos (cf. In. 15, 1). În creştinul botezat Se sălăşluieşte Duhul Sfânt, Care-l împodobeşte pe acesta cu toate darurile cereşti: viaţa, sănătatea, bucuria, înţelepciunea. Însă, prin Botez, de-abia ne-am născut la viaţa cea nouă, suntem prunci în Hristos, având datoria creşterii la starea sfinţeniei lui Hristos, Bărbatul desăvârşit (cf. Efes. 4, 13). Noul botezat e un răsad ceresc ce poate să crească şi să rodească într-o viaţă sfântă. Mântuitorul nostru ne porunceşte: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Mt. 5, 48). Iar măritul Pavel îi îndeamnă pe toţi: „Căutaţi sfinţenia!” (Evr. 12, 14). Acest lucru se realizează colaborând cu harul Botezului şi ostenindu-ne să facem ceea ce Dumnezeu ne porunceşte. Fericitul Augustin zice: „Dumnezeu ne-a creat fără noi, dar nu vrea să ne mântuiască fără noi”. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9).

Împlinind cu sârguinţă voia lui Dumnezeu, suntem slugi bune şi credincioase care dublează talanţii.

Ascultând pe Dumnezeu, ne asemănăm fecioarelor înţelepte care, pentru că şi-au umplut candelele cu uleiul faptelor bune, s-au învrednicit să intre la ospăţul Mirelui divin. Numai valorificând darurile primite, vom putea face parte dintre oaspeţii chemaţi să se îndulcească de Cina cea mare a Stăpânului ceresc. Dumnezeu ne-a zidit pe toţi şi apoi ne-a sfinţit prin Jertfa Fiului Său ca să facem voia Lui. Ne-a dat Legea, a trimis Prooroci, ne-a lăsat Evanghelia, a rânduit Apostoli, a sfinţit preoţi, a întărit Biserica Sa, care ne cheamă să-L urmăm pe Hristos Cel Ce spune: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (In. 5, 17). Refuzând chemarea Domnului: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi” (Mt. 11, 28), suntem slugi leneşe care îngropăm talantul în pământ şi călcăm în picioare sângele Legământului. Celor ce refuză să fie colaboratorii lui Dumnezeu pentru dobândirea mântuirii, Sfânta Scriptură le adresează sentinţa: „Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mt. 7, 19).

Dacă deschidem ochii în largul firii, vedem că toată zidirea se supune legilor fixate de Creatorul. Pământul răsare iarbă pentru hrana dobitoacelor şi dă roadă pentru îndulcirea oamenilor. Apa potoleşte setea vieţuitoarelor, soarele luminează, animalele se supun omului şi îl slujesc. Cu atât mai mult, se cuvine ca noi să muncim pentru a înmulţi talanţii, conştienţi că de la Dumnezeu am primit totul. Lui trebuie să-I dăm totul, cum ne îndeamnă rugăciunea liturgică: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Aceasta să o facem din toată inima, convinşi fiind cu Sfântul Apostol Pavel că „suntem făptura lui Dumnezeu şi am fost zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca noi să umblăm întru ele” (Efes. 2, 10).

Datoria creştinului este să se îngrijească de darurile primite, să le fructifice, fiindcă pentru ele va avea de dat seama în faţa lui Dumnezeu.

Nu e totuna înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor felul în care ne ducem viaţa, modul în care ne folosim mintea. Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi nu avem voie să facem din ea nici o „comedie” şi nici o „tragedie”. Mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru darul preţios al vieţii, trebuie să facem din ea o slujbă de dăruire pentru binele semenilor cu care convieţuim. Atitudinea de „Parcă ce rău am făcut eu! Eu n-am făcut rău nimănui! Fac şi eu ce pot! Dacă nu pot mai mult!” e o atitudine de gură-cască, zice părintele Nicolae Steinhardt. Această atitudine, după părerea sa, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de greu este păcatul lenevirii şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Într-adevăr, „Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mt. 11, 12). Această silă sau treabă este necesară pentru valorificarea darurilor primite.

Nimeni nu are voie să păstreze în mod egoist darurile ce le are, căci Mântuitorul spune că „lumina nu se pune sub obroc” (Mt. 5, 15) şi Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă: „După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi-vă de el spre folosul tuturor ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu… pentru ca întru toate Dumnezeu să Se slăvească prin Iisus Hristos” (I Pt. 4, 10-11). Când primim un dar de la părinţi sau prieteni îl aşezăm la loc de cinste, îl păstrăm cu scumpătate, pentru că el ne aduce aminte de cel ce ni l-a dăruit. La fel trebuie să procedăm şi cu darul pe care ni l-a dat Dumnezeu: să-l păstrăm cu sfinţenie şi, prin el, să ne amintim de Părintele ceresc şi să-L mărturisim. Pilda talanţilor ne convinge câtă răspundere avem faţă de inestimabilul dar al vieţii şi faţă de comoara talanţilor primiţi. Nu avem dreptul să ne batem joc de viaţa noastră, îngropând talanţii.

Se povesteşte undeva că odată un om, plimbându-se pe malul mării, găsi o pungă plină cu nişte pietricele mărunte. Nu ştia ce valoare reprezintă şi, ca să se distreze, începu a zvârli cu ele în păsările ce zburau deasupra apei. Când ajunse acasă, mai avea doar o singură pietricică. Din curiozitate, o aruncă în foc, ca să vadă ce se întâmplă cu ea. Când colo, minune mare, piatra strălucea mai frumos ca înainte. Se duse cu ea la bijutier şi acela îi spuse că era un diamant de mare preţ. Omul alergă în grabă la ţărm în nădejdea că va mai găsi ceva din „pietricelele” aruncate, dar în zadar; toate căzuseră în apă şi nu mai află nici una. Istorioara are un adânc înţeles duhovnicesc. Clipele şi darurile vieţii ni s-au dat de către Bunul Dumnezeu ca o comoară de mare preţ, ca să dobândim cu ele viaţa veşnică. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau fiecare ceas sunt ca diamantele cele scumpe prin care ne putem câştiga fericirea de dincolo de lume, care este Dumnezeu. Însă, constatăm cu durere că mulţi dintre creştini risipesc clipele vieţii şi darurile primite de sus, pentru lucruri pieritoare, îşi cheltuiesc viaţa, sănătatea, înţelepciunea, ştiinţa, libertatea şi alte daruri pentru plăceri şi păcate, nu pentru mântuire. Unii ca aceştia vor fi deposedaţi de darurile pe care le au, împlinindu-se cuvântul: „I se va lua şi ceea ce are” (Mt. 25, 29). De aceea, Sfântul Apostol Pavel, îndemnându-ne să fructificăm talanţii, zice: „Până când avem vreme, să facem binele către toţi!” (Gal. 6, 10).

Iubiţii mei,

Dumnezeu, Care ne-a dat avuţia darurilor Sale, va veni la sfârşitul veacurilor să ne ceară socoteală, nouă, slujitorilor Săi. În Împărăţia Sa nu vor intra decât cei ce aduc roade de mântuire, căci spune Sfântul Chiril al Alexandriei: „La Dumnezeu nu se poate intra decât în stare de jertfă”. Credincioşii adevăraţi se străduiesc să se asemene slugilor harnice, în locul unde se află, muncind cinstit şi punându-şi în valoare darurile sau talanţii lor, spre folosul lor şi al celor din jurul lor. Stăpânul ceresc aşteaptă de la noi vrednicie, căci, aşa cum afirmă scriitorul francez Georges Bernanos (†1948), „cu Dumnezeu nu ne târguim; El ne dă totul şi ne cere totul!”. Cei leneşi, care nu dau dovadă de jertfelnicie, vor fi pedepsiţi ca slugile cele nepăsătoare.

Cu darurile primite, trebuie să lucrăm îndeosebi pentru mântuirea sufletului, căci de am dobândi toate bunătăţile acestei lumi, dar am uitat de sufletul nostru, viaţa noastră este egală cu „zero”. Dacă am pierdut cerul, am pierdut totul şi dacă ne-am osândit sufletul nostru, suntem osândiţi pentru totdeauna. De aceea, se cuvine să folosim fiecare zi a vieţii pentru a arăta „o credinţă lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6). Aşa vieţuind şi aşa lucrând, vom auzi, în ceasul Judecăţii din urmă, cuvintele Mântuitorului Hristos: „Bine, slugă bună şi credincioasă; intră întru bucuria Domnului tău!” (Mt. 25, 21). Amin.