Catehism Ortodox
PARTEA INTRODUCTIVĂ
Ce este Catehismul ortodox?
Catehismul ortodox este cartea in care se cuprinde pe scurt invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe.
Ce inseamna ortodox si Ortodoxie?
Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor. Ortodox este acela care are in sufletul sau dreapta credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui.
Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si de traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Sai din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos.
Invatatura aceasta este tinuta de Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, fara stirbiri si fara adaugiri omenesti, adica asa cum a descoperit-o Mantuitorul, cum au vestit-o Sfintii Apostoli, cum au talmacit-o Sfintii Parinti si cum au propovaduit-o slujitorii bisericesti din neam in neam, pana in zilele noastre.
Care este scopul însușirii și păstrării învățăturii ortodoxe?
Scopul insusirii si pastrarii invataturii ortodoxe este o vietuire dupa voia lui Dumnezeu in lume si dobandirea mantuirii.
Ce este mantuirea?
Mantuirea este slobozirea din robia pacatului si a mortii precum si dobandirea vietii celei vesnice, in unire cu Dumnezeu. Mantuirea ne-a fost facuta cu putinta de Dumnezeu prin Intruparea, Jertfa si Invierea Fiulul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, care a venit in lume „pentru noi si pentru a noastra mantuire”. Adica, Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin lucrarea Sa de mantuire a deschis pentru oameni portile imparatiei cerurilor, care erau incuiate dupa caderea in pacat. El da putinta tuturor
care voiesc sa-L urmeze, in Biserica Sa, sa intre in acea Imparatie sau viata vesnica.
Mantuirea deci este un proces teandric complex si continuu, la care suntem angajati intreaga noastra viata, din care pricina ni se si spune: „Lucrati mantuirea voastra” (Filipeni 2, 12). Prin urmare nimeni nu poate spune in aceasta viata: Sunt mantuit.
Cine se poate mantui?
Orice om se poate mantui, daca indeplineste conditiile mantuirii. Caci Dumnezeu nu impiedica pe nimeni de la mantuire, ci „voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului” (1 Timotei 2, 4).
Care sunt conditiile mantuirii?
Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune. Adica acela se mantuieste care face parte din adevarata Biserica, unde se poate impartasi de dumnezeiescul har, prin Sfintele Taine, unde dobandeste dreapta credinta in adevarul mantuitor si unde este indrumat sa savarseasca fapte bune.
Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire, fiindca insusi Mantuitorul ne spune: „Fara de mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5), iar Sfantul Apostol Pavel zice: „In har sunteti mantuiti” (Efeseni 2, 5); credinta este si ea de neaparata trebuinta, fiindca „fara credinta este cu neputinta a placea lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6) si „cel ce nu va crede se va osandi” (Marcu 16,16); si tot asa de neaparata trebuinta sunt si faptele bune, caci „credinta fara de fapte este moarta”(Iacob 2, 26); iar cei „ziditi intru Hristos spre fapte bune” sunt ziditi (Efeseni 2, 10).
Unde se gaseste adevarul care duce la mantuire?
Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Biserica Ortodoxa, care este „stalp si temelie adevarului” (1 Timotei 3, 15), ea pastrand si propovaduind fara nici o schimbare adevarul dumnezeiesc asa cum l-a invatat Domnul nostru Iisus Hristos, cum l-au raspandit in lume Sfintii Apostoli, cum l-au talmacit Sfintii Parinti si cum l-au aratat sfintele sinoade a toata lumea.
De la cine are Biserica Ortodoxa adevarul deplin?
Biserica Ortodoxa are adevarul deplin sau invatatura credintei celei adevarate de la Dumnezeu. El Insusi a incredintat Bisericii acest adevar, ca ea sa-l pastreze prin puterea si grija Duhului Sfant, si sa-l propovaduiasca neimputinat pina la sfarsitul veacurilor, prin slujitorii ei.
Cum a dat Dumnezeu acest adevar?
Dumnezeu a dat acest adevar prin Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca. L-a dat in chip nedeplin si numai pregatitor prin patriarhii, proorocii si dreptii Vechiului Testament, iar deplin si desavarsit prin Iisus Hristos, Fiul Sau intrupat. „In multe randuri si in multe chipuri a grait de demult Dumnezeu parintilor nostri, prin prooroci, iar in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul”, zice Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei I, 1.
DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ
Ce se intelege prin Descoperirea dumnezeiasca?
Prin Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca se intelege acea lucrare a lui Dumnezeu prin care El se face cunoscut oamenilor, impartasindu-le acestora adevarul despre fiinta, voia si lucrarile Sale. Scopul pentru care Dumnezeu se descoperit oamenilor este ca ei sa creada drept in El, sa-L cinsteasca dupa cuviinta si sa-i indeplineasca voia, pentru ca astfel sa se poata mantui.
Prin Descoperirea dumnezeiasca se intelege totalitatea sau intreaga comoara a adevarurilor pe care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor spre mantuirea lor.
Descoperirea dumnezeiasca este absolut necesara, intrucat fara dumnezeiasca Descoperire, oamenii numai cu simturile si cu mintea lor n-ar fi putut niciodata sa cunoasca pe Dumnezeu si voia Lui.
Descoperirea dumnezeiasca s-a dat tuturor oamenilor?
Descoperirea dumnezeiasca s-a dat pentru toti oamenii, caci toti au nevoie de mantuire; dar nu s-a dat tuturor de-a dreptul, fiindca nu toti erau vrednici s-o primeasca de-a dreptul de la Dumnezeu, din pricina necuratiei cauzata de pacat si, ca urmare, a slabiciunii firii omenesti. De aceea Dumnezeu a ales pe unii oameni vrednici, ca sa primeasca de-a dreptul de la El Descoperirea si sa fie vestitorii ei fata de toti care voiesc s-o primeasca.
Cine au fost vestitorii Descoperirii dumnezeiesti?
Vestitorii Descoperirii dumnezeiesti au fost mai intai: Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacob, care au primit si au predicat inceputurile Descoperirii; apoi proorocii Moise, David, Ilie, Isaia, Ieremia, Iezechiil, Daniil si alti prooroci, care au continuat, intarind mai cu seama nadejdea in venirea Mantuitorului. Dar vestitorul desavarsit al Descoperirii dumnezeiesti este Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, a doua Persoana din Sf. Treime, „lumina cea adevarata, care venind in lume lumineaza pe tot omul” (Ioan 1, 9). Domnul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevarat si om adevarat, ne-a adus Descoperirea deplina a lui Dumnezeu, caci „nimeni nu cunoaste pe Fiul, fara numai Tatal si nici pe Tatal nu-l cunoaste nimeni, fara numai Fiul, si caruia va voi Fiul sa-i descopere” (Matei 11, 27). Descoperirea dumnezeiasca a raspandit-o Mantuitorul in lume prin Sfintii Sai Apostoli.
Cum trebuie sa fie primita. Descoperirea dumnezeiasca?
Descoperirea dumnezeiasca trebuie sa fie primita ca credinta tare si sub indrumarea Bisericii, celei adevarate, careia Dumnezeu i-a incredintat pastrarea si talcuirea Descoperirii Sale. Fara neincetata calauzire din partea Bisericii si fara deplina ascultare din partea noastra fata de ea, suntem in primejdie de a intelege gresit Descoperirea dumnezeiasca si de a apuca pe caile ratacite ale credintelor desarte.
In ce anume se cuprinde Descoperirea dumnezeiasca pastrata de Biserica?
Descoperirea dumnezeiasca pastrata de Biserica se cuprinde in Sfanta Scriptura si in Sfinta Traditie, care din aceasta pricina se numesc izvoare ale Descoperirii dumnezeiesti sau izvoare ale credintei.
SFÂNTA SCRIPTURĂ
Ce este Sfanta Scriptura?
Sfanta Scriptura sau Biblia este adunarea cartilor sfinte, care cuprind Descoperirea dumnezeiasca. Sfanta Scriptura se imparte in doua parti, anume Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde cuvantul lui Dumnezeu catre oameni inainte de Mantuitorul Iisus Hristos, si Legea Noua sau Noul Testament, care cuprinde Descoperirea dumnezeiasca adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos.
Sfanta Scriptura a fost scrisa sub insuflarea Duhului Sfant, care a luminat mintea unor barbati alesi ca sa priceapa cuvantul lui Dumnezeu si i-a pazit ca sa nu greseasca in scrisul si predica lor. Sfantul Apostol Pavel zice: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura” (2 Tilmotei 3, 16); iar Sfantul Apostol Petru zice: „Nu prin voia oamenilor s-a facut vreodata proorocire, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait fiind purtati de Duhul Sfant” (2 Petru 1,21).
Se poate intelege usor Sfanta Scriptura?
Sfanta Scriptura, in multe parti ale ei, nu se poate intelege usor. Sfantul Apostol Petru spune despre Epistolele Sfantului Apostol Pavel: „In ele sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (2 Petru 3,16).
Cine poate sa talcuiasca fara greseala Sfanta Scriptura?
Numai Biserica poate sa talcuiasca fara greseala Sfanta Scriptura, pentru ca numai Biserica este pazitoarea, talcuitoarea si propovaduitoarea fara gres a Descoperirii dumnezeiesti. Caci Bisericii, prin Sfintii Apostoli, i-a dat Mantuitorul fagaduinta Sa sfanta, ca ramane cu ea pana la sfarsitul veacurilor; iar Dumnezeu-Tatal a trimis pe Duhul Sfant ca s-o pazeasca de orice greseala, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care zice: „Mergand invatati toate neamurile, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i pe dansii sa pazeasca toate cate am poruncit voua; si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28, 19-20); „si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa ramana cu voi in veac. Duhul adevarului” (Ioan 14, 16-17); „iar Mantuitorul, Duhul cel Sfant, pe care-l va trimite Tatal intru numele meu, acela va va invata toate si va va aduce aminte de toate cate am grait eu voua” (Ioan 14, 26).
Singura Biserica are darul de a nu putea gresi, fiindca este condusa de insusi Iisus Hristos, capul ei nevazut si are ajutorul si luminarea Sfantului Duh pururea cu ea. De aceea Biserica singura este „stalpul si intarirea adevarului” (1 Tim. 3, 15). Asadar numai aceia care au primit putere, incuviintare si insarcinare de la Biserica si numai in numele Bisericii pot si au dreptul sa talcuiasca izvoarele Descoperirii dumnezeiesti, adica Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
Poate oricine sa citeasca Sfanta Scriptura?
Oricine poate sa citeasca Sfanta Scriptura, insa nu si s-o talcuiasca (s-o explice) si nici sa invete pe altii. Caci zice insusi cuvantul Scripturii: „Aceasta trebuie s-o stiti mai intai de toate, ca nici o proorocie (invatatura) a Scripturii nu se talcuieste dupa bunul plac al fiecaruia” (2 Petru 1, 20); „Oare toti sunt Apostoli? Sau toti prooroci? Sau toti invatatori?” (1 Corinteni 112, 29).
Este si firesc sa fie asa si pentru faptul ca Sf. Scriptura este scrisa pe parcursul a aproximativ 1500 de ani, ultima carte din Noul Testament in urma cu aproximativ 1900 de ani. Daca o carte scrisa acum 200-300 de ani se citeste greu, cu atat mat mult Cartea cartilor, scrisa in atat de mult timp si de atata vreme.
Ce se cere pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi?
Pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi se cere, mai intai, sa facem parte din Biserica si sa stam sub neintrerupta indrumare a slujitorilor ei. Caci cine nu asculta de Biserica, nu asculta de Hristos-Domnul, iar cine se leapada de Biserica, se leapada de Hristos. De aceea Mantuitorul le spune Sfintilor Apostoli: „Cel ce va asculta pe voi, pe mine ma asculta si cine se leapada de voi, de mine se leapada; iar cel ce se leapada de mine, se leapada de Cel ce m-a trimis pe mine” (Luca 10, 16). Al doilea, se cere sa avem credinta nestramutata in cuvantul lui Dumnezeu si in Biserica Ortodoxa, care il propovaduieste fara nici o schimbare, fara nici o adaugire sau stirbire. Al treilea, se cere sa avem buna cucernicie, gand bun si sincer de a ne intari credinta si a ne povatui spre fapte bune. Celor ce indeplincsc aceste conditii, Mantuitorul le spune: „Fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe el” (Luca 11, 28); iar catre cei care fac altfel zice: „Va rataciti, nestiind Scripturile si nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).
Ce trebuie sa facem daca ni se ivesc nedumeriri cand citim Sfanta Scriptura?
Daca ni se ivesc nedumeriri cand citim Sfanta Scriptura trebuie sa mergem la preotul Bisericii noastre, caruia sa-i dezvaluim tot ce avem in suflet. Preotul, ca slujitor al Bisericii, randuit in parohie, prin hirotonie canonica, pentru sfintirea credinciosilor si pazirea lor de abateri de la dreapta credinta si dreapta vietuire, ne va da toate deslusirile.
SFÂNTA TRADIȚIE
Ce este Sfanta Traditie?
Sfanta Traditie sau Predania este invatatura de credinta descoperita de Dumnezeu si propovaduita de Sfintii Apostoli prin grai viu, dar nescrisa de ei, ci trecuta asa in Biserica fara schimbare, din generatie in generatie. Mai tarziu, ea a fost scrisa de Sfintii Parinti si se pastreaza neschimbata in scrierile lor, in hotararile sfintelor sinoade si in cartile de slujba bisericeasca.
Sfanta Traditie are aceeasi valoare ca si Sfanta Scriptura?
Sfanta Traditie are aceeasi valoare pentru credinta ca si Sfanta Scriptura, pentru ca amandoua cuprind acelasi cuvant al lui Dumnezeu.
Sfanta Traditie fiind cel dintai chip de latire a Descoperirii dumnezeiesti, este mai veche, mai raspandita si, in unele puncte, mai dezvoltata decat Sfanta Scriptura. Caci de la Adam pana la Moise nu s-a scris nici o carte sfanta. Insuai Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat invataturile si randuielile Sale prin viu grai si prin pilda vie. Sfintii Apostoli, de asemenea, au predicat la inceput prin grai viu; mai tarziu, cand nu puteau sau nu ajungeau sa predice prin viu grai, uuii din ei au pus in scris invataturile Mantuitorului.
Astfel, Sfanta Traditie, fiind mai veche si mai larga, dezvolta si lamureste Sfanta Scriptura; ea povatuieste mai departe spre dreapta intelegere si savarsire a Sfintelor Taine si spre pazirea sfintelor randuieli ale Bisericii in curatenia in care au fost asezate la inceput.
Chiar Sfanta Scriptura vorbeste lamurit despre insemnatatea Sfintei Traditii. Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spuna la sfarsitul Evangheliei sale: „Sunt inca si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amanuntul, mi se pare ca nici un lumea aceasta n-ar incapea cartile ce s-ar fi scris” (Ioan 21,25); iar Sfantul Aposol Pavel zice: „Cele ce ati invatat si ati luat si ati auzit si ati vazut de la mine, acestea sa le faceti” (Filipeni 4,9); „drept aceea, fratilor, stati neclintiti
si tineti predaniile (traditiile) pe care le-ati invatat fie prin cuvant fie prin epistola noastra (2 Tesaloniceni 2,15).
De altfel, Sf. Apostol Pavel chiar citeaza din Sf. Traditie, cand spune: „Mai fericit este a da decat a lua” (F. Ap. 20, 35), cuvinte care au fost rostite de Mantuitorul Iisus Hristos dar care nu se gasesc in cele patru evanghelii.
La fel ne invata Sfintii Parinti, ca sa pastram cuprinsul Sfintei Traditii cu acesasi sfintenie si tarie cu care pastram cuprinsul Sfintei Scripturi. Sfintul Vasile cel Mare zice: „Dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica, pe unele le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia Apostolilor, predate noua in taina. „Amandoua acestea (Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie) au aceeasi autoritate pentru evlavie” (Canonul 91).
De aceea Sfanta Traditie trebuie crezuta si tinuta cu aceeasi tarie si cu aceeasi sfintenie ca si Sfanta Scriptura.
Ce invatam indeosebi din Catehismul ortodox?
Din Catehismul ortodox invatam, mai intai, ce sa credem si sa marturisim, adica despre Credinta, al doilea, cum sa ne rugam inchinandu-ne dupa cuviinta lui Dumnezeu, adica despre Nadejde si, al treilea, cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu, adica despre iubire, ca sa ne mantuim.
Prin aceste trei virtuti crestine stam in legatura de fii cu Parintele ceresc; ele sunt cele trei mijloace prin care ne facem bineplacuti lui Dumnezeu si dobandim fericirea. Credinta face inceputul cunostintei noastre despre Dumnezeu, iar credintei ii urmeaza inchinarea in nadejde catre Dumnezeu si faptele bune in iubire de Dumnezeu si de oameni.
CREDINȚA
Ce este credinta?
Credinta este puterea si calea prin care primim ca adevar neindoielnic tot ce a descoperit Dumnezeu si invata Sfanta Biserica, pentru mantuirea noastra. Prin credinta cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce nadajduim de la Dumnezeu. De aceea Sf. Apostol Pavel zice: „Credinta este adeverirea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute” (Evrei, 11, 1).
Cuprinsul credintei, adica invatatura Bisericii, este cuprinsul Deacoperirii dumnezeiesti. Crestinul ortodox este dator sa cunoasca bine cuprinsul credintei sale, nu numai pentru a-si orandui in chip corect viata, ci si pentru a nu fi amagit de multele invataturi gresite si desarte pe care le intalneste.
Unde se cuprinde invatatura credintei crestine?
Invatatura credintei crestine se cuprinde pe scurt, dar cu cuvinte lamurite, in Simbolul Credintei sau Crezul, care a fost alcatuit de Sfintii Parinti in intaiul sinod ecumenic de la Niceea si in al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol.
Ce este Simbolul Credintei?
Simbolul credintei sau Crezul este o scurta si limpede marturisire a invataturii de credinta crestina.
El are 12 articole si anume:
1. „Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute.
2. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiita cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
3. Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.
4. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
5. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
6. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7. Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant. Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit. Care a grait prin prooroci.
9. Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor.
11. Astept invierea mortilor.
12. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin”.
Crezul este deci samburele „Legii” noastre crestine ortodoxe. Calendarul, de pilda, si indreptarea lui este un lucru omenesc si deci nu schimbarea „Legii”, cum mai considera unii credinciosi. Daca ne-ar fi schimbat cineva Crezul, atunci, intr-adevar, ne-ar fi schimbat „Legea „.
Care este articolul 1 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul intai din Simbolul Credintei este: „Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute”. El cuprinde invatatura crestina despre Dumnezeu cel unul in Fiinta si intreit in Persoane si despre intaia persoana a Sfintei Treimi -Dumnezeu-Tatal.Biserica invata ca este un singur Dumnezeu, adica o singura Fiinta dumnezeiasca; dar in Fiinta dumnezeiasca una, trebuie sa deosebim trei fete sau Persoane, fara sa le despartim si fara sa le amestecam: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Cele trei persoane ale Dumnezeirii sunt deopotriva, nici una nu este mai veche, mai mare ori mai desavarsita decat alta. Tatal este Dumnezeu adevarat, Fiul este Dumnezeu adevarat si Duhul Sfant este Dumnezeu adevarat, dar nu sunt trei Dumnezei, ci un singur
Dumnezeu adevarat.
Cele trei persoane dumnezeiesti la un loc se numesc Prea Sfanta Treime. Dumnezeu asa este: unul in fiinta si Intreit in persoane, adica in Prea Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Tatal este nenascut, Fiul este nascut din Tatal si Duhul Sfant purcede din Tatal.
Taina Prea Sfintei Treimi este negrait de mare; ea nu se poate intelege cu mintea, ci o primim numai prin credinta.
Dumnezeu-Tatal se numeste Atottiitorul pentru ca toate cate sunt, adica toate fapturile sunt tinute sau pastrate dupa planul Sau, dupa voia si puterea Sa, El ingrijindu-se de toate dupa intelepciunea Sa cea prea inalta. Aceasta neintrerupta grija parinteasca a lui Dumnezeu fata de lume se numeste providenta sau pronie dumnezeiasca.
Articolul 1 din Simbolul Credintei cuprinde mai departe invatatura despre facerea lumii. Creatorul lumii este Dumnezeu, „Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute”.
Lumea inseamna cerul si pamantul si tot ce este in ele, afara de Dumnezeu. Lumea se imparte in doua, vazuta si nevazuta. Cea vazuta este tot ceea ce se poate cunoaste cu simturile omenesti; iar cea nevazuta sunt ingerii si sufletul omenesc. Ingerii sunt fiinte personale adevarate, facute de Dumnezeu din nimic; ei sunt duhuri sau puteri netrupesti, slujitoare lui Dumnezeu. Ingerii sunt de doua feluri: buni si rai. La inceput, cand i-a facut Dumnezeu, toti ingerii erau buni, dar apoi o parte din ei, mandrindu-se, s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu, si asa s-au facut ingeri rai, diavoli sau draci. Odata cu caderea ingerilor rai s-a ivit iadul,
care este starea lor de nefericire si locul lor de salasluire. Ingerii cei buni au ramas in Cer, in fericire, in apropiere de Dumnezeu si-I slujesc, fiind intariti in bine prin har si facand numai cele bune.
Lumea vazuta a facut-o Dumnezeu tot din nimic, numai cu cuvantul si vointa Sa atotputernica, si a oranduit-o treptat, in sase zile: in ziua intai a facut lumina. In a doua cerul vazut, in a treia uscatul si plantele, in a patra luminatorii si multimea stelelor, in a cincea animalele din apa si din aer, in a sasea animalele de pe uscat si mai pe urma pe om.
De aceea trebuie sa stim ca despre Dumnezeu vorbesc nu numai Sf. Scriptura si Sf. Traditie, asa cum am vazut, ci si o alta uriasa carte: marea carte a naturii, care, prin alcatuirea sa minunata si inteleapta, ni-L arata aproape cu degetul pe Dumnezeu, ca si creator al ei.
Care este invatatura crestina despre om?
Omul este cea mai de seama faptura de pe pamant, caci numai omul este facut dupa chipul si
asemanarea lui Dumnezeu si numai pe om l-a binecuvantat Dumnezeu sa creasca, sa se inmulteasca,
sa umple pamantul si sa-l stapaneasca (Facere 1, 26-28).Trupul omului l-a facut Dumnezeu din pamant, iar sufletul l-a creat prin suflarea dumnezeiasca,
odata cu trupul. De aceea, la moarte, trupul se intoarce in pamant, din care a fost luat, iar sufletul
nemuritor trece in lumea nevazuta (Eclesiastul 12, 7).
Chipul lui Dumnezeu din om inseamna sufletul nemuritor cu puterile sufletesti, mintea sau
cugetarea, simtirea si voia libera, ca si constiinta morala, acel judecator drept pe care il purtam
fiecare in noi, toate purtandu-ne catre Dumnezeu; iar asemanarea cu Dumnezeu inseamna intarirea
in virtute si sfintenie a acestor puteri sufletesti ale omului, pana la apropierea de Dumnezeu.
Unde a asezat Dumnezeu pe cei dintai oameni si cum traiau ei acolo?
Pe cei dintai oameni – familia Adam si Eva – i-a asezat Dumnezeu in raiul pamantesc, adica intr-o
mare si frumoasa gradina in care ei munceau cu placere, povatuiti de Dumnezeu. Acolo, ei duceau o
viata fericita, in iubire fata de Parintele ceresc si impartasindu-se de harul Lui. Mintea primilor
oameni era luminata si fara greseli, inima sau simtirea era curata si fara pofte rele, vointa era dreapta
si inclinata numai spre bine, trupul era sanatos si fara nici o suferinta.
Ca sa intareasca prin lucrare puterile sufletesti ale intailor oameni si sa le incerce ascultarea,
Dumnezeu si-a aratat vointa Sa catre ei, dandu-le o porunca limpede, anume sa nu manance din
pomul cunostintei binelui si raului. Caci, daca vor manca din acel pom, vor muri negresit (Facere 2,
16 – 17). Astfel, Dumnezeu da porunca aceasta, nu pentru a-l slabi si cobori pe om, ci pentru a-l
intari si inalta. Dumnezeu da aceasta porunca pentru ca omul sa-si poata arata prin fapte dragostea
fata de Facatorul sau si sa se statorniceasca in bine.
Fericirea celor dintai in rai a tinut atata timp cat a tinut nevinovatia lor, adica atata cat au stat in
ascultare si dragoste deplina fata de Dumnezeu, pazind porunca Lui.
Cum au cazut in pacat primii oameni si care este pacatul lor?
Primii oameni au cazut in pacat asa: Diavolul pizmuia pe oamenii din rai, pentru fericirea lor, si voia cu orice pret sa-i faca s-o piarda. De aceea, prin viclenie, el se apropie de ei si, inselandu-i, ii face sa creada ca daca vor manca din pomul cel oprit, adica al cunostintei binelui si raului, se vor face intocmai ca Dumnezeu. Astfel, trufindu-se si ei, s-au lasat amagiti si, calcand voia lui Dumnezeu, au cazut in pacat. Asa s-a ivit raul in lumea oamenilor, dupa ce mai intai se ivise in lumea ingerilor.
Pacatul primilor oameni este foarte mare, pentru ca prin el s-a calcat porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu, adica s-a calcat toata voia lui Dumnezeu aratata lor. Pacatul este neascultare si nerecunostinta, dar mai ales mandrie, adica dorinta de a fi ca Dumnezeu, dar fara ajutorul lui Dumnezeu si chiar impotriva Lui; pacatul este schimbarea iubirii de Dumnezeu cu iubirea fata de faptura, adica desprindere de Dumnezeu si alipire de faptura.
De aceea si urmarile pacatului au fost grele: ruperea legaturii de har cu Dumnezeu, indepartarea si instrainarea de Dumnezeu, alungarea din rai, intunecarea chipului lui Dumnezeu din om, adicaintunecarea mintii, stricarea inimii si slabirea vointei, viata cu munca grea, dureri si necazuri de tot felul.
Pacatul si urmarile lui au trecut de la Adam si Eva la toti urmasii lor firesti, caci toti se nasc cu pacat. Acest pacat cu care ne nastem toti se numeste pacat stramosesc, pentru ca a fost savarsit de stramosii neamului omenesc.
A parasit Dumnezeu pe oameni dupa caderea lor?
Dumnezeu n-a parasit pe oameni nici dupa caderea lor. Caci Dumnezeu a facut lumea din bunatate si, fiind Atotbun, n-a lasat prada pierzarii pe om, care este faptura Lui cea mai aleasa. Chiar la scoaterea stramosilor nostri din rai, Dumnezeu a fagaduit un Mantuitor (Facere 3, 15), care sa zdrobeasca puterea raului si sa impace pe oameni cu Dumnezeu. Mantuitorul acesta este Domnul nostru Iisus Hristos.
De la caderea omului pana la venirea Mantuitorului, a lasat Dumnezeu sa treaca multa vreme, multe mii de ani, in care oamenii sa cunoasca amaraciunea pacatului si starea rea in care au ajuns si sa se convinga ca nu se pot mantui prin puterile lor proprii, ci doar cu ajutor de Sus. Dar si in aceasta vreme, Dumnezeu S-a ingrijit de oameni, i-a calauzit si i-a pregatit pentru primirea Mantuitorului, prin indrumari si pedepse, prin Lege si prin prooroci, ca sa-L poata recunoaste atunci cand va veni.
Care este articolul 2 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 2 din Simbolul Credintei este: „Si intru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut”.
Invatatura cuprinsa in acest articol se refera la a doua Persoana a Prea Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Numirea de Domnul inseamna ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, pentru ca numirea de Domnul este una ce se da lui Dumnezeu cel adevarat.
Iisus inseamna Mantuitor sau Rascumparator. Cu acest nume a fost inainte vestit Mantuitorul, la Bunavestire, de catre Arhanghelul Gavriil (Matei 1,21). Iar Hristos inseamna Uns. Unsii erau in vremurile vechi proorocii, arhiereii si imparatii. Hristos este Unsul cu adevarat, caci este prooroc, arhiereu si imparat. El este uns, pentru ca firii lui omenesti I s-au dat desavarsit toate darurile Duhului Sfant, astfel ca are in masura cea mai mare stiinta proorocului, sfintenia arhiereului si puterea imparatului.
Iisus Hristos este prooroc (profet), anume Proorocul proorocilor, pentru ca ne-a adus Descoperirea dumnezeiasca desavarsita, spre mantuire; El este arhiereu, Arhiereul arhiereilor, pentru ca S-a jertfit pe Sine pe cruce si pentru ca Se jertfeste mereu pe sfantul altar pentru iertarea pacatelor si sfintireaoamenilor; si este imparat, Imparatul imparatilor, pentru ca a intemeiat si conduce imparatia Sa duhovniceasca, Sfanta Biserica, avand „toata puterea, in cer si pe pamant” (Matei 28, 18).
Mai departe, acest articol cuprinde invatatura ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, ca este Dumnezeu adevarat si ca prin El s-a facut lumea.
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut din insasi Fiinta Tatalui; El nu este faptura, ci are insasi Fiinta Tatalui, prin nastere mai inainte de toti vecii, adica din vesnicie, caci n-a fost nici o vreme in care Fiul sa nu fie Fiu si Tatal sa nu fie Tata. Cum vesnic este Tatal, asa si Fiul este vesnic. El este Unul-Nascut, adica este singurul Fiu adevarat sau dupa fire al lui Dumnezeu si alt Fiu al lui Dumnezeu nu este; iar daca crestinii si dreptii se numesc si ei fii ai lui Dumnezeu, ei sunt
nu prin fire, ci prin har, fara sa fie , „de-o-fiinta” cu Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii: „Iar celor ce l-au primit pe Dansul (pe Iisus Hristos) si cred intru numele Lui, le-a dat putere sa se faca fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).
Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat ca si Tatal, are aceeasi Fiinta, aceeasi dumnezeire, cu aceleasi insusiri dumnezeiesti ca si Tatal din care S-a nascut, asa cum o lumina este la fel cu lumina din care s-a aprins. Cuvintele „lumina din lumina” sunt numai o asemanare, caci Taina Nasterii Fiului din Tatal nu poate fi patrunsa de mintea omeneasca.
Care este articolul 3 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 3 din Simbolul credintei este: „Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S- a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara fi S-a facut om”.
Acest articol cuprinde invatatura despre Intruparea Domnului.
Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu s-a pogorat din ceruri ca sa mantuiasca pe oameni din robia pacatului si a mortii. Fiul, ca Dumnezeu, este pretutindeni de fata, totdeauna in ceruri si totdeauna pe pamant, si totusi in Crez marturisim ca, „s-a pogorat din ceruri”, pentru ca mai inainte de a se intrupa era nevazut pe pamant; vazut s-a facut numai prin aratarea in trup si de aceea sunt cuvintele „s-a pogorat”. Iar cuvintele „pentru noi, oamenii” inseamna ca a venit pentru toti oamenii de totdeauna si
de pretutindeni, nu numai pentru unii sau numai pentru vreun neam oarecare.
Intruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioara Maria, din care El Si-a luat trup omenesc adevarat, s-a facut in chip minunat, nu dupa randuiala firii omenesti, ci prin umbrirea Fecioarei de Duhul Sfant. Dar facandu-Se om, Fiul lui Dumnezeu n-a incetat de a fi Dumnezeu adevarat. Iisus Hristos este Dumnezeu si Om adevarat, cu trup si suflet omenesc adevarat, intru totul asemenea noua, afara de pacat. Astfel ca Iisus Hristos are doua firi sau naturi: dumnezeiasca si omeneasca, si doua vointe si lucrari ale celor doua firi, care nu se amesteca una cu alta, si nu se schimba una cu alta, nu se impart una de o parte si alta de alta parte, caci unul este Hristos si nu se despart una de alta in Persoana Mantuitorului. De aceea numim pe Mantuitorul Dumnezeu-Om si El ramane Dumnezeu-Om pentru vesnicie.
Prin ce se adevereste ca Iisus Hristos este Mantuitorul fagaduit?
Ca Iisus Hristos este Mantuitorul fagaduit se adevereste prin aceea ca in El si cu El s-au implinit toate proorociile si preinchipuirile Vechiului Testament despre Mantuitorul cel asteptat. Anume: va fi prooroc (Deuteronom 18, 15), preot (Psalm 119), imparat si Domn (Psalm 109, Isaia 2, 4; 5-6; Ieremia 23, 4-5; Zaharia 6, 12), s-a aratat timpul nasterii Lui (Daniil 2, 44-45), locul nasterii (Miheia 5, 1), nasterea dintr-o fecioara (Isaia 7, 14), patimile si moartea (Isaia cap. 53), impartirea hainelor prin tragere la sorti (Psalm 21), bautura cu otet si fiere (Psalm 68) si altele. Tot asa preinchipuirile despre Mantuitorul, ca: Abel, Isaac, Iosif, mielul pastilor, sarpele de arama au preinchipuit patimile Domnului; preotia lui Melchisedec a preinchipuit preotia Domnului; proorocul Iona a preinchipuit Invierea Domnului; corabia lui Noe a preinchipuit Biserica; taierea imprejur a preinchipuit botezul, si altele.
Care este invatatura despre Preacurata Fecioara Maria?
Sfanta Fecioara Maria a fost invrednicita de Dumnezeu sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu ca om.
Pentru ca ea a nascut pe Fiul lui Dumnezeu in chip minunat, fara sa cunoasca barbat, fiind fecioara si inainte de nastere, si in timpul nasterii, si dupa nastere, pentru totdeauna, o numim Fecioara Preacurata si pururea Fecioara; iar pentru ca Cel ce s-a nascut din ea nu este numai om, ci si Dumnezeu, o numim Nascatoare de Dumnezeu sau Maica Domnului si o cinstim mai presus de toti sfintii si ingerii ea fiind prin Fiul sau si numai prin El „mai cinstiia decat Hervimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii”, asa cum cantam la biserica.
Care este articolul 4 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 4 din Simbolul Credintei este: „Si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat”. El cuprinde invatatura despre patimile Domnului pentru mantuirea noastra.
In Simbol s-a scris ca Domnul nostru Iisus Hristos a patimit si a murit „in zilele lui Pontiu Pilat”, ca sa se arate anume vremea cand s-au intamplat acestea. Pilat era pe atunci guvernator roman in Iudeea.
Invatatura Sfintei noastre Biserici despre patimile si moartea Domnului este aceasta:
a) Domnul a patimit si a murit de buna voie pentru noi, ca sa ne mantuiasca. El, fiind si Dumnezeu, putea sa scape de patimi si de moarte, dar le-a primit din iubire fata de oameni, cum Insusi zice: „Ca eu imi pun sufletul meu ca iarasi sa-l iau pe el. Nimeni nu-l ia de la mine, ci Eu insumi il pun pe el. Putere am sa-l pun si putere am sa-l iau iarasi” (Ioan 10, 17-18). El nu trebuia sa moara, pentru ca este fara pacat; iar daca a primit sa moara, a murit din iubire fata de altii, adica pentru noi oamenii.
b) Domnul a patimit si a murit cu trupul, adica cu firea Sa omeneasca, pentru ca firea dumnezeiasca nu poate patimi, nici muri. Dar El este cel care patimeste si moarte in trup, nu altul; si firea dumnezeiasca nu se desparte de cea omeneasca nici in timpul patimilor si mortii.
c) Domnul prin patima si moartea Sa ne-a rascumparat pe toti din pacat, adica a castigat mantuirea pentru toti oamenii de totdeauna, si ne-a impacat cu Dumnezeu; dar daca nu toti se mantuiesc este pentru ca nu toti fac cele de trebuinta pentru mantuire, adica nu toti indeplinesc conditiile mantuirii.
Cum a castigat Domnul nostru Iisus Hristos mantuirea sau impacarea oamenilor cu
Dumnezeu?
Domnul nostru Iisus Hristos a castigat mantuirea oamenilor astfel: din iubire fata de oameni a luat asupra Sa pacatul si osanda lor, fara ca El sa se faca pacatos, cum zice cuvantul dumnezeiesc prin proorocul Isaia (cap. 53, 4-5): „El a luat asupra-si bolile noastre si cu durerile noastre s-a impovarat … si a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat”. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu s-a facut om adevarat, pentru ca in trup sa zdrobeasca, in locul oamenilor, pacatul si moartea, prin patimile Sale, moarte si Inviere, ca sa le dea lor viata, dupa cum zice Sfinta Scriptura: „Intru care (in Hristos) prin sangele Lui avem rascumpararea si iertarea pacatelor, dupa bogatia darului Lui” (Efesenii 1, 7); „Hristos ne-a rascumparat pe noi din blestemul legii, facandu-se pentru noi blestem” (Galatem 3, 13), caci El este „Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). In nesfarsita Sa bunatate si iubire de oameni, Dumnezeu-Tatal primeste patimile si jertfa de pe cruce a Fiului Sau intrupat, ca si cum ar fi ale oamenilor, primindu-l pe acestia ca fii ai Sai, prin Iisus Hristos.
Cum ne mântuim prin patimile şi moartea Domnului nostru Iisus Hristos?
După cum prin păcatul lui Adam suntem, ca urmaşi ai lui, în păcat şi în osândă, tot aşa prin patimile şi moartea Domnului ne mântuim de păcat, de osândă şi de moarte, căci ne facem părtaşi ai jertfei de pe cruce, dacă ne facem urmaşi ai lui Hristos. Iar urmaşi ai lui Hristos ne facem dacă suntem botezați în Biserica Lui, care este trupul Lui tainic; daca suntem mădulare vii ale acestei Biserici şi rămânem prin ea uniți cu Hristos; dacă primim cu vrednicie harul răscumpărării în Sfintele Taine, păstrând toată viața credința vie şi urmând întru totul învățătura Bisericii lui Hristos.
Pentru ce cinstim sfânta cruce?
Cinstim sfânta cruce pentru că ea este semnul iubirii celei mari pe care Dumnezeu ne-a arătat-o nouă păcătoşilor. Căci din iubire față de noi Domnul a luat asupra Sa păcatele noastre şi le-a nimicit pe altarul crucii. Crucea ne aduce aminte de răutatea cu care noi ne-am purtat față de Dumnezeu şi ne îndeamnă la smerenie; dar totodată ea ne aminteşte de iubirea şi jertfa pentru noi a Fiului lui Dumnezeu întrupat ceea ce ne îndeamnă la cinstirea ei. Pentru credincioşi crucea este semnul
biruinții binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții. Sfânta Scriptură spune că crucea „este nebunie pentru cei ce pier (adică nu-i pricep înțelesul), iar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Despre cei ce s-au abatut de la credința în sfânta cruce, Apostolul Pavel spune că „sfârşitul acestora este pieirea” (Filipeni 3, 19).
Care este articolul 5 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 5 din Simbolul Credintei este: „Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”. El cuprinde invatatura despre Invierea Domnului Iisus Hristos.
Domnul nostru Iisus Hristos a biruit moartea, Dumnezeu fiind, si a inviat a treia zi dupa ingroparea Sa, asa cum se proorocise in Scripturile sau cartile Vechiului Testament. Insusi Mantuitorul a spus, inainte de patimi, ca va fi rastignit, dar ca va invia a treia zi.
Cunoastem adevarul Invierii Domnului din marturiile celor care L-au vazut dupa Inviere: femeile mironosite, Sfinfii Apostoli si Ucenici, care au vorbit cu El, i-au pipait ranile si au mancat cu El dupa Inviere si au umblat impreuna cu El pana la Inaltare. Tot asa L-au vazut si multi credinciosi (1 Corinteni 15, 6). Insusi Mantuitorul spune dupa Inviere: „Asa este scris si asa se cadea sa patimeasca Hristos si a treia zi sa invieze din morti, si sa se propovaduiasca intru numele Lui pocainta si iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim” (Luca 24, 46-47).
Ce a facut Mantuitorul Iisus Hristos dupa moarte si inainte de Inviere?
In timpul sederii Sale cu trupul in mormant, Mantuitorul Iisus Hristos s-a coborat cu sufletul in iad, ca Dumnezeu si biruitor al mortii, ca sa vesteasca si acolo biruinta asupra mortii si sa mantuiasca petoti care au adormit asteptand venirea Lui.
Ce dovedeste Mantuitorul prin Invierea Sa?
Prin invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos dovedeste mai intai ca este Dumnezeu adevarat, stapan al vietii si al mortii si adevaratul Mantuitor al lumii; si al doilea, ca si noi vom invia in ziua cea de apoi, cum spune cuvantul Scripturii: „Hristos s-a sculat din morti, incepatura invierii mortilor facandu-se” (I Corinteni 15, 20).
Care este articolul 6 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 6 din Simbolul Credintei este: „Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui”. El cuprinde invatatura despre inaltarea Domnului. Sfanta noastra Biserica invata ca, dupa 40 de zile de la Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos s-a inaltat cu trupul la cer, pentru ca sa intre si ca om in marirea dumnezeiasca vesnica, pentru ca Tatal sa trimita Sfintilor Apostoli pe Duhul Sfant (loan 14, 26; 16, 7), pentru ca sa mijloceasca neintrerupt pentru oameni la Dumnezeu-Tatal si sa deschida tuturor celor ce urmeaza Imparatia Cerurilor. Sederea lui Hristos de-a dreapta Tatalui inseamna ca El are aceeasi putere si marire ca si Tatal si Sfantul Duh si ca impreuna cu El stapaneste toata lumea vazuta si nevazuta. Inaltarea Domnului la Cer s-a facut cu trupul, caci cu Dumnezeirea este pretutindenea de fata, totdeauna in Cer si pe pamant. Trupul cu care s-a inaltat este acelasi trup cu care s-a zamislit si s-a nascut din Preacurata Fecioara, cu care a petrecut pe pamant, cu care a patimit, a murit si a inviat. Numai ca, dupa inviere, trupul este proslavit si nestricacios.
Care este articolul 7 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 7 din Simbolul Credintei este: „Si iarasi va sa vina cu marire sa judece vii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit”. El cuprinde invatatura crestina despre venirea a doua a Domnului.
Sfanta noastra Biserica invata ca, la sfarsitul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos va veni a doua oara pe pamint, in dumnezeiasca marire si putere, pentru a face Judecata cea din urma si obsteasca. Inainte de Judecata aceasta vor invia toti mortii, iar cei care vor fi vii se vor schimba atunci ca si cum ar fi trecut prin moarte. Astfel toate sufletele se vor uni iarasi cu trupurile pe care le-au avut in viata aceasta. Domnul nu va veni atunci ca Mantuitor, ci ca Judecator. Insusi Domnul Hristos ne spune cum va fi Judecata din urma in Evanghelia de la Matei 25, 31-46. Anume ca la Judecata se vor infatisa deodata toti oamenii, toate semintiile pamantului, si-si vor da seama de faptele, vorbele si gandurile lor. Cei buni vor fi asezati de o parte, iar cei rai de alta parte. Toata lumea va cunoaste atunci faptele, cuvintele si gandurile fiecaruia. Atunci Dreptul Judecator va rosti dreapta hotarare dumnezeiasca, dupa care cei buni vor intra definitiv in rai sau in fericirea deplina si vesnica, iar cei rai vor fi aruncati definitiv in iad sau in starea de vesnica nefericire, departe de Dumnezeu si impreuna cu diavolii.
Cind va fi sfarsitui lumii, venirea a doua a Domnului si Judecata de apoi, nimeni nu stie, nici ingerii din cer, ci numai Dumnezeu (Marcu 13, 32; Faptele Apostolilor 1, 7). Este deci o mare gresala a spune ca atunci sau atunci va fi „sfarsitul lumii” si deci Judecata finala. Ea va fi, dar cand va fi nimeni nu stie, decat Dumnezeu.
Afara de judecata obsteasca, de la sfarsit, mai este si o alta judecata numita particulara, prin care trece sufletul fiecarui om indata dupa moarte. Dar, dupa judecata particulara si inainte de cea obsteasca, atat starea de fericire a sufletelor celor drepti cat si starea de nefericire a sufletelor celor pacatosi nu sint depline si definitive. De aceea va mai fi Judecata de apoi, obsteasca, pentru ca sa se desavarseasca toate.
Desavarsirea tuturor, de la Judecata de apoi, se va arata in aceea ca:
a) toata lumea va cunoaste desavarsit intelepciunea si dreptatea lui Dumnezeu;
b) Domnul nostru Iisus Hristos se va preamari inaintea intregii lumi;
c) incepand de atunci, va fi „un cer nou si un pamant nou” (2 Petru 3, 13).
d) va fi deplina fericirea celor buni si tot deplina va fi si nefericirea celor rai, pentru ca si cei buni si cei rai vor avea inviate trupurile din viata pamanteasca si asa, cu sufletul si cu trupul impreuna, vor merge unii in viata vesnica, iar altii in osanda vesnica. Cuvintele „a caruia imparatie nu va avea sfarsit” inseamna ca stapanirea si marirea lui Iisus Hristos nu vor inceta niciodata, ci sunt pentru vesnicie. Caci Fiul lui Dumnezeu, care s-a facut om si a ridicat firea omeneasca la marirea dumnezeiasca, ramane asa pentru vecii vecilor, imparatind asa in veci, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh.
Care este articolul 8 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 8 din Simbolul Credintei este: „Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede, cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci”.
Acest articol cuprinde invatatura ortodoxa despre Duhul Sfant, a treia persoana a Prea Sfantei Treimi, si anume: Duhul Sfant este Dunmezeu adevarat, ca Tatal si Fiul, pentru ca purcede din insasi fiinta Tatalui, are aceleasi insusiri si lucrari dumnezeiesti ca si Tatal si Fiul si i se aduce aceeasi inchinare ca Tatalui si Fiului.
Duhul Sfant este Domn de viata facator, pentru ca impreuna cu Tatal si cu Fiul creeaza si stapaneste toate si indeosebi pentru ca da oamenilor viata duhovniceasca, impartasindu-le prin Sfantele Taine harul dumnezeiesc castigat de Mantuitorul, ii curateste pe oameni de pacate si-i Sfanteste, pregatindu-i astfel pentru viata vesnica.
Si tot Duhul Sfant da pentru viata bine placuta lui Dumnezeu felurite daruri, care sunt sapte(intelepciunea, intelegerea, sfatul, taria sau barbatia, cunostinta, evlavia sau cucernicia, frica de Dumnezeu).
Duhul Sfant a vorbit prin prooroci. El a insuflat pe Sfantii scriitori ai Sfantei Scripturi sa inteleaga cele dumnezeiesti descoperite, sa le scrie si sa le vesteasca fara greseala. Duhul Sfant purcede din Tatal si numai din Tatal. Asa ne-a descoperit insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, cind a zis: „Duhul adevarului, care din Tatal purcede” (loan 15, 26). Asa invata si intreaga Sfanta Traditie, anume ca in Sfanta Treime este un singur izvor si pentru Fiul si pentru Duhul Sfant, Dunmezeu-Tatal. Aceasta invatatura ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal este pastrata si propovaduita neschimbat de Biserica Ortodoxa. Asadar, cine invata ca Duhul Sfant purcede si de la
Fiul, acela s-a abatut de la credinta cea adevarată.
Care este articolul 9 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 9 din Simbolul Credintei este: „Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica”. El cuprinde invatatura ortodoxa despre Sfanta Biserica.
Ce este Biserica?
Biserica este asezamantul sfant intemeiat de Donmul nostru Iisus Hristos, pentru mantuirea oamenilor. Ea duce mai departe, pana la sfarsitul veacurilor, propovaduirea cuvantului dumnezeiesc, impartaseste fiilor ei harul sfintitor prin Sfintele Taine si indrumeaza credinciosii pe calea vietii adevarate. Bisericii i-a dat Domnul aceasta intreita putere:
1. sa invete adevarul dumnezeiesc
2. sa savarseasca Sfintele Taine si slujbe bisericesti
3. sa indrumeze pe oameni spre traire curata, in numele Sau.
In Biserica, iar nu in afara de ea, Domnul nostru Iisus Hristos impartaseste harul Sau mantuitor, prin Duhul Sfant in Sfintele Taine. De aceea numai in Biserica este sigura mantuirea. Caci daca „Hristos este capul Bisericii, trupul sau, al carui mantuitor este” (Efeseni. 5, 23), cum zice cuvantul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, atunci nimeni nu poate sa se impartaseasca de mantuire, daca nu este madular al trupului lui Hristos, adica al Bisericii.
Adevarul mantuirii in Biserica este mare si taina lui este adanca; de primirea si urmarea lui atarna insasi mantuirea noastra. Pentru a apropia acest adevar de intelegerea noastra, Mantuitorul face asemanarea cu vita si mladitele: „Ramaneti intru mine si eu intru voi. Precum mladita nu poate sa aduca roade de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti inru mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane intru mine si eu intru el, acela aduce roada multa, caci fara mine nu puteti face nimic. Daca unul nu ramane intru mine, este lepadat ca o mladita ce s-a uscat” (Ioan 15, 4-6). Precum mladita se usuca daca este rupta de vita, de la care primeste hrana prin seva, tot asa si sufletul moare duhovniceste, adica isi pierde mantuirea, daca se rupe de Biserica, trupul tainic al lui Hristos, care il hraneste duhovniceste prin harul dumnezeiesc. Harul din Biserica este ca sangele cald din trupul omenesc viu, sange care hraneste toate madularele trupului. Daca un
madular se desprinde de trup, atunci de indata se lipseste de viata, caci nu mai curge in el sangele trupului, si asa este de lepadat. Tot asa si credinciosul care se desprinde de Biserica, in care este harul, moare sufleteste, pentru ca nu mai are viata duhovniceasca din trupul tainic al lui Hristos.
Tot biserica se numeste si locasul de rugaciune sfintit si inchinat lui Dumnezeu, pentru ca acolo se aduna obstea credinciosilor sa asculte cuvantul dumnezeiesc, sa ia parte la aducerea sfintei jertfe a Domnului si sa aduca impreuna inchinare lui Dumnezeu. In cladirea bisericii, pe Sfantul Altar, se pastreaza Sfanta Cuminecatura, care este trupul viu si sangele Domnului sub chipul painii si al vinului. Acolo se savarsesc cele mai multe slujbe religioase, dupa randuiala Bisericii. Dupa aceea cladirea bisericii se mai numeste „Casa Domnului”.
Cine sunt membrii Bisericii?
Din Biserica fac parte toti cei botezati cu botezul crestin, adica in numele Sfintei Treimi, care cred in Domnul nostru Iisus Hristos, care marturisesc aceeasi credinta, care se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine, care aduc aceeasi inchinare lui Dumnezeu si stau sub carmuirea vazuta a aceleiasi ierarhii bisericesti.
Nu numai dreptii ci si pacatosii fac parte din Biserica; dar pacatosii sunt membrii sau madulare bolnave ale Bisericii. Si nu numai credinciosii vii ci si cei morti care au adormit in credinta sunt membrii ai Bisericii.Nu mai fac parte din Biserica ereticii si schismaticii, pentru ca, desi au fost botezati, ei s-au rupt de Biserica prin credintele lor ratacite, prin invataturi desarte si prin neascultare de carmuirea Bisericii. Ereticii si schismaticii au parasit calea cea dreapta; ei sunt stricatori de Biserica si de aceea vor fi osanditi (Tit 3, 10-11; 1 Corinteni 3, 17).
Dintre membrii Bisericii de dupa moarte unii se deosebesc de ceilalti prin inaltimea la care s-au ridicat in trairea virtutilor crestine. Acestia sunt sfintii bineplacuti lui Dumnezeu. Ei sunt cinstiti in mod deosebit de Biserica.
De ce-i cinstim pe sfinti?
Pe sfinti ii cinstim sau ii veneram pentru statornicia in dreapta credinta si pentru barbatia cu care au stiut sa traiasca aceasta credinta si sa o apere pana la capat, uneori jertfindu-si chiar viata.
Ii veneram apoi pentru harurile si vrednicia de care au ajuns sa se bucure inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul ne spune ca slava pe care el a primit-o de la Tatal, pe aceea a dat-o si sfintilor. Si marirea pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor” (Ioan 17; 22).
Mai cinstim pe sfinti pentru ca ei mijlocesc cu rugaciuni, la Tatal ceresc, pentru noi (Apocalipsa 5, 8; Evrei 13, 7) Dintru sfinti, cinstirea cea mai aleasa, numita supravenerare sau preacinstire, o aducem Preacuratei Fecioare Maria, ca uneia care a nascut, dupa trup, pe insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
De ce cinstim sfintele moaste?
Cinstim sfintele moaste pentru ca, ramanand in nestricaciune, ele ne amintesc mereu si ne imbarbateaza in datoria de a trai si a ne jertfi pentru dreapta credinta. Dar mai ales le cinstim pentru puterile dumnezeiesti care lucreaza prin ele. O dovada ca puterea lui Dumnezeu lucreaza si prin osemintele celui drept, avem in cartea a patra a Imparatilor (13, 21), unde ni se istoriseste ca osemintele proorocului Eliseu au readus la viata un mort.
Asemenea minuni au fost facute si de sfintele moaste ale unor sfinti ai Bisericii, mai indepartati sau mai apropiati de zilele noastre.
De ce cinstim sfintele icoane?
Cinstim sfintele icoane pentru ca ele ne inalta gandul la taina Intruparii Domnului. Luand chip de om, Domnul ne-a aratat ca il putem infatisa si cinsti in zugravitura.
Cinstim sfintele icoane apoi pentru ca ele ne ajuta sa ne inaltam gandul la sfinfii care s-au nevoit si au patimit pentru dreapta credinta, dandu-ne noua pilda intru totul vrednica de urmat. Asemeneaunei fotografii, icoana ne duce cu gandul la sfantul pe care il reprezinta.
Mai cinstim sfintele icoane pentru ca prin rugaciuni inaintea lor, adresate sfintilor pe care ii infatiseaza, credinciosii evlaviosi se fac partasi de imbelsugate daruri duhovnicesti.
Cinstirea icoanelor nu este inchinare la idoli, pentru ca cinstirea nu o dam lemnului si culorilor, ci sfintilor infatisati pe lemn, ca unii bineplacuti lui Dumnezeu, ca unii care s-au invrednicit sa stea in cea mai stransa legatura cu Dumnezeu si deci sa poata mijloci pentru noi. Inainte de a fi asezate in biserici si in casele credinciosilor, icoanele se sfinfesc de catre preoti, dupa rinduiala stabilita de Biserica.
Este Biserica numai vazuta sau numai nevazuta?
Biserica nu este nici numai vazuta nici numai nevazuta, ci si vazuta si nevazuta. Vazuta este Biserica, pentru ca ea este pe pamant si vazuti sunt membrii ei din viata aceasta; vazute sunt ierarhia bisericeasca, marturisirea de credinta, slujbele, randuielile si canoanele bisericesti; iar nevazuta este Biserica, pentru ca este si in Cer adica pe un alt plan de existenta; pentru ca nevazut este capul ei, Iisus Hristos; nevazuti sint membrii ei care au trecut din aceasta viata; nevazut este harul Duhului Sfant, care lucreaza in ea, precum nevazuta este si duhovniceasca legatura care uneste toate madularele Bisericii intre ele si cu capul Iisus Hristos, facand toate un singur trup dubovnicesc.
Care este conducerea Bisericii?
Domnul nostru Iisus Hristos, intemeind Biserica, a asezat in ea ordine si randuiala, anume ca unii sa conduca, iar altii sa asculte, pastrand cu totii legatura dragostei si a pacii intre ei si cu El.
Conducatorii sunt clericii sau ierarhia bisericeasca, adica episcopii, preotii si diaconii, care au fost asezati de Sfintii Apostoli, in Biserica, pentru a propovadui cuvantul adevarului, pentru a face partasi pe credinciosi de harul dumnezeiesc si pentru a pastori obstea credinciosilor. Credinciosii nesfintiti pentru vreo treapta bisericeasca sunt numiti laici sau mireni. Cei ce fac parte din ierarhia bisericeasca se mai numesc si pastori sufletesti, iar mirenii se mai numesc turma duhovniceasca sau cuvantatoare.
In chip nevazut, Biserica este condusa de-a pururi de Insusi intemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, care este singurul cap al ei, iar ea este trupul Lui tainic (Efeseni 1, 22-23; 5, 23; Coloseni 1, 18).
In chip vazut, Biserica este condusa de ierarhia bisericeasca. Cea mai inalta autoritate in Biserica o are adunarea episcopilor, care se numeste sinod sau sobor. Sinodul hotaraste cele cu privire la bunul mers al Bisericii, iar hotaririle luate sunt tinute si aduse la indeplinire de fiecare episcop in episcopia incredintata pastoririi sale. Daca la sinodul episcopilor iau parte episcopi din toata lumea crestina, acel sinod se numeste sinod sau sobor a toata lumea sau ecumenic. In vechime, pe vremea Sfintilor
Parinti, cand toata crestinatatea era una, s-au tinut sapte sinoade a toata lumea, ale caror hotarari trebuiesc tinute de intreaga Biserica. Si Bisericile nationale, ca Biserica romana, rusa, greaca si altele, isi au fiecare sinodul ei local de care este condusa, tinand totdeauna seama de cele statornicite la sinoadele a toata lumea. Sinoadele iau hotarari si conduc Biserica sub calauzirea Duhului Sfant.
Insusi Domnul a spus ca este pururea cu Biserica Sa (Matei 28, 20), pe care o conduce prin DuhulSfant (loan 15, 26), astfel ca nimeni nu este cap al Bisericii decat unul Domn Iisus Hristos. Nici Sfintii Apostoli nu se socotesc pe sine mai mult decat slujitori ai Bisericii (Coloseni 1, 24-25). De aceea daca cineva, afara de Domnul, se socoteste pe sine singur si invata ca El este cap al Bisericii, unul ca acela este impotriva lui Hristos.
De ce Biserica este numita: una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca?
Biserica este numita asa, fiindca acestea sunt cele patru insusiri mai de seama ale ei.
Biserica este una, pentru ca unul este intemeietorul si capul ei, Domnul Iisus Hristos, si unul este Duhul Sfant, care o insufleteste cu harul dumnezeiesc, una este invatatura ei cea adevarata si una calea cea dreapta care duce sigur la mantuire. Mantuitorul o singura Biserica a intemeiat si nu voieste sa fie mai multe. Diferitele Biserici ortodoxe nationale nu sunt Biserici despartite sau mai multe, ci numai membre ale singurului trup al Bisericii.
Biserica este sfanta, pentru ca sfant este intemeietorul si capul ei, Iisus Hristos, care a sfintit-o si pe ea cu singele Sau (Efeseni 5, 25-27), si i-a dat puterea sa sfinteasca pe oameni prin harul dumnezeiesc. Sfintenia Bisericii nu se pateaza de loc prin aceea ca in ea se gasesc si pacatosi,
fiindca nu membrii Bisericii sfintesc Biserica, ci Biserica sfinteste pe membrii ei, ea neavand de la ei sfintenia, ci de la Domnul, prin Duhul Sfant.
Biserica este soborniceasca sau universala pentru ca ii este dat sa se intinda peste tot pamantul si sa-i cuprinda pe toti oamenii, ca intr-un sobor a toata lumea, si pentru ca se conduce dupa cele statornicite la sfintele soboare a toata lumea. Biserica nu este numai pentru un loc, ori numai pentru un timp, ori numai pentru un neam, ci ea este pentru toate locurile, pentru toate vremurile si pentru toate neamurile. Biserica este soborniceasca si pentru ca detine adevarul religios deplin si pentru ca totdeauna si pretutindeni a invatat si invata neschimbat acelasi adevar dumnezeiesc universal. Biserica este apostoleasca, pentru ca este asezata pe temelia Apostilor.
Ce se cuvine sa mai stim despre Biserica?
Despre Biserica Ortodoxa se cuvine sa mai stim ca ea pastreaza neschimbate si fara nici o abatere invatatura si randuielile Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, asa cum le-au predat Sfinfii Apostoli si asa cum le-au statornicit si lamurit Sfintele Sinoade in vremea Sfinfilor Parinti, cand toata crestinatatea era una si nedespartita, avand, prin acestea, toate mijioacele sigure pentru mantuire.
Poate Biserica sa greseasca?
Nu. Biserica nu poate sa greseasca, pentru ca ea este „trupul lui Hristos”, si Hristos cel pururea viu este capul ei (Efeseni 1, 22-23), ramanand cu ea totdeauna; si pentru ca in ea lucreaza neincetat Duhul Sfant, prin harul Sau, luminand pe slujitorii ei. De aceea Biserica este „stalp si temelie adevarului” (1 Timotei 3, 15), pentru ca ea are darul de a nu putea sa cada niciodata in ratacire; de aceea Biserica este si nebiruita in adevarul ei dumnezeiesc, ca „nici portile iadului nu o vor birui”(Matei 16, 18). Nici un membru singuratic al Bisericii, fie el episcop sau patriarh, n-a primit de la Domnul darul de a nu putea gresi; deci nimeni nu poate pretinde ca este nesupus ratacirii (cum se zice despre patriarhul Romei). Singura Biserica a primit de la Domnul puterea de a nu putea gresi.
Care este articolul 10 din Simbolul Credintei si ce invatatura cuprinde?
Articolul 10 din Simbolul Credintei este: „Marturisesc un botez intru iertarea pacatelor”. El cuprinde invatatura despre Sfanta Taina a Botezului, intelegandu-se si aceea despre celelalte Sfinte Taine.
Ce este Sfanta Taina?
Sfanta Taina este o lucrare vazuta, asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in Biserica, prin care se impartaseste credinciosilor harul cel nevazut al lui Dumnezeu.
In orice Sfanta Taina deosebim astfel trei parti: asezarea ei de catre Iisus Hristos, lucrarea vazuta sau slujba sfanta si harul nevazut.
Ce este harul?
Harul, care se mai numeste si gratie, este puterea sau energia dumnezeiasca necreata, pe care Duhul Sfant o impartaseste credinciosilor prin Sfintele Taine, ca ajutor pentru mantuire.
Harul se da in urma rascumpararii sau impacarii omului cu Dumnezeu, savarsita de Mantuitorul Hristos. Fara har nimeni nu se poate mantui.
Cate Sfinte Taine a asezat Mantuitorul?
Mantuitorul a asezat sapte Sfinte Taine si pe toate acestea le are Biserica noastra: 1. Botezul, 2. Ungerea cu SfantuI Mir (Mirungerea), 3. Sfanta Cuminecatura, 4. Pocainta, 5. Preotia, 6. Nunta si 7. Maslul.
Cele sapte Sfinte Taine sunt ca niste izvoare minunate, mai presus de fire, prin care se revarsa asupra noastra, in Biserica, harurile Sfantului Duh.
Cui a lasat Mantuitorul dreptul de a savarsi Sfintele Taine?
Mantuitorul a lasat dreptul de a savarsi Sfintele Taine Sfintilor Apostoli si, prin acestia, episcopilor si preotilor randuiti in mod canonic. Episcopul poate savarsi toate Sfintele Taine, iar preotul numai sase din ele, adica afara de Sfanta Taina a Preotiei. Singur Botezul – dar numai in caz de mare nevoie, adica de pericol de moarte a celui nebotezat – poate fi savarsit de diacon sau de orice credincios ortodox, prin afundarea de trei ori in apa curata, rostindu-se cuvintele: „Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele) in numele Tatalui, Amin, si al Fiului, Amin, si al Sfantului Duh, Amin”, si ramanand ca toate celelalte sa le faca preotul dupa randuiala sfintei Biserici.
Sfintele Taine se savarsesc de episcopi si preoti, ca slujitori ai lui Hristos si iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care zice: „Asa sa ne socoteasca pe noi oamenii, ca pe niste slugi ale lui Hristos si iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (1 Corintenii 4, 1).
Sfintele Taine se savarsesc de episcopi si de preoti, dar prin puterea lui Dumnezeu; de aceea lucrarea sfintitoare a Tainelor nu este legata de vrednicia sau nevrednicia savarsitorilor, ci de Mantuitorul Hristos care le-a asezat in Sfanta Sa Biserica. Este adevarat ca si din acest motiv asupra slujitorilor bisericesti apasa o foarte mare raspundere, ei avand sa dea seama inaintea lui Dumnezeu de felul cum au „iconomisit” sau administrat aceste Taine.
Sfanta Taina a Botezului
Botezul este Sfanta Taina prin care omul, prin intreita afundare in apa sfintita si prin rostirea de catre preot a cuvintelor: „Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele) in numele Tatalui, amin si al Fiului, amin si al Sfantului Duh, amin”, dobandeste iertare de pacatul stramosesc, se naste din nou duhovniceste in Hristos si se face membru al Bisericii. Dupa Botez, duhovniceste omul este om nou, caci s-a nascut duhovniceste „din apa si din Duh” (Ioan 3, 5).
Lucrarea de capetenie in sfanta slujba a Botezului este afundarea intreita in apa curata si sfintita in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Afundarea inchipuieste moartea si ingroparea Mantuitorului si moartea omului celui vechi al pacatului, iar ridicarea din apa inchipuieste invierea de a treia zi a Domnului si nasterea omului celui nou curat si drept in Hristos-Domnul. Omul nascandu-se astfel duhovniceste se face madular al trupului tainic al lui Hristos, adica se face membru al Bisericii, cum zice Sfantul Apostol Pavel: ,,Impreuna cu El (cu Hristos) ne- am ingropat prin botez intru moarte; pentru ca dupa cum Hristos a inviat din morti prin marirea Tatalui, asa si noi sa avem o viata noua” (Romam 6, 4). Celelalte lucrari (ceremonii) de la Botez au si ele cate un inteles: Lepadarile inseamna indepartarea puterii diavolului de la cel ce se boteaza; impreunarile cu Hristos inseamna unirea cu Mantuitorul si cu Biserica Lui; suflarea de trei ori a preotului peste fata celui ce se boteaza inseamna ca el trebuie sa marturiseasca totdeauna pe Domnul; vesmantul sau panza alba in care se imbraca cel botezat inseamna curatenia sufletului si avietii crestinesti; lumanarea inseamna indatorirea celui botezat de a duce adevarata viata crestineasca, asa incat faptele lui bune sa lumineze inaintea oamenilor, ca o lumina in intuneric.
Mantuitorul a asezat Sfanta Taina a Botezului, dupa invierea Sa din morti, atunci cand a poruncit Sfintilor Apostoli: ,,Mergand, invatati toate neamurile, botezadu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, si invatandu-i sa pazeasca toate cate am poruncit voua” (Matei 28, 19-20).
Sfanta Taina a Botezului nu se repeta niciodata asupra aceluiasi om, pentru ca numai odata se iarta pacatul stramosesc si intra omul in Biserica, pentru ca numai odata se naste omul duhovniceste, ca si trupeste. Iar pacatele savarsite dupa Botez se pot ierta prin Sfanta Taina a Pocaintei.
De la cel ce se boteaza, daca este in varsta, se cere primirea dreptei credinte si pocainta de pacatele savarsite, care prin botez se iarta, dupa cum zice Sfanta Scriptura: ,,Pocaiti-va si sa se boteze fiecare din voi intu numele lui Iisus Hristos spre iertarea pacatelor, si veti lua darul Sfantului Duh” (Fapt. Apostolilor 2, 38); ,,Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui” (‘Marcu 16, 16). De aceea se rosteste la Botez Simbolul Credintei.
La botezul copiilor, credinta se marturiseste de catre nas, care fagaduieste ca se va ingriji ca pruncul sa fie crescut in legea ortodoxa. De aceea, nas nu poate fi decat un crestin ortodox. Datoria de a creste pe copii in legea ortodoxa o au si parintii.
Copiii trebuie sa fie botezati:
– pentru ca au pacatul stramosesc, de care nu se pot curati decat prin botez; pentru ca fara nasterea din nou, prin botez, nu se poate intra in Biserica, dupa cuvantul Domnului: ,,De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu” (loan 3, 5);
– pentru ca si copiilor, nu numai oamenilor in varsta, le este data fagaduinta harului Duhului Sfant, care curata de pacate (Faptele Apostolilor 2, 38-39);
– pentru ca botezul a luat locul taierii imprejur, prin care a fost preinchipuit in Vechiul Testament, iar taierea imprejur se savarsea si asupra copiilor, cum trebuie savarsit si botezul, dupa cuvantul dumnezeiesc: ,,Intru carele (in Hristos) sunteti si taiati imprejur, cu taiere imprejur nefacuta de mana, intru dezbracarea trupului pacatelor carnii, intru taierea imprejur a lui Hristos, ingropati fiind impreuna cu El prin botez” (Coloseni 2,11-12).
– pentru ca asa au facut Sfintii Apostoli, care au botezat pe copii;
– pentru ca asa a facut Biserica totdeauna.
De aceea, cine nu boteaza pe copii si amana botezul lor pentru mai tarziu, face mare pacat.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir
Ungerea cu Sfantul Mir (Mirungerea) este Sfanta Taina prin care credinciosul de curand botezatprimeste harul intaririi si cresterii vietii duhovnicesti, prin ungerea cu Sfantul Mir in partile mai insemnate ale trupului: frunte, gura, ochi, urechi, piept, maini si picioare, rostindu-se de preot cuvintele: „Pecetea darului Sfantului Duh, amin”.
Ungerea la frunte inseamna sfintirea cugetului, la piept sfintirea inimii sau a dorintelor, la ochi, urechi si gura sfintirea simtirilor, la maini si la picioare sfintirea lucrarilor si a puterii sufletesti ale crestinului.
Sfanta Taina a Mirungerii a fost asezata de Mantuitorul Hristos, ca si celelalte Sfinte Taine. Sfantul Apostol Ioan scrie despre Sfantul Mir: „Si voi ungere aveti de la Cel Sfant… Si ungerea pe care ati luat-o de la Dansul, intru voi sa ramana” (Ioan 2, 20, 27); iar Sfantul Apostol Pavel zice: „Ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant” (Efeseni 1, 13), si „Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi intru Hristos, si Cel ce ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre” (2 Corinteni 1, 21-22). De aici s-au si luat cuvintele care se rostesc la ungerea cu Sfantul Mir: „Pecetea darului Sfantului Duh”.
Sfintii Apostoli si primii preoti au savarsit Sfanta Taina a Mirungerii prin punerea mainilor pe capul celor de curand botezati sau prin ungerea cu Sfantul Mir, cum se face pana astazi.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir trebuie savarsita indata dupa botez, caci inca de la Botez, care este nastere duhovniceasca, sufletul are nevoie de harul cresterii si intaririi duhovnicesti, asa dupa cum si trupul are de la nastere nevoie de hrana si de alte lucruri, pentru cresterea si intarirea trupeasca. De aceea Sfintii Apostoli savarseau Sfanta Taina a Mirungerii indata dupa botez; si asa a savarsit-o Biserica noastra totdeauna, pana astazi.
Sfantul Mir care se intrebuinteaza la Sfanta Taina a Mirungerii se prepara din untdelemn amestecat cu multe feluri de miresme (aromate) si se sfinteste de episcopi impreuna intr-o slujba mare, odata pe an, in Joia cea Mare.
Sfanta Taina a Cuminecaturii
Sfanta Cuminecatura (dumnezeiasca Euharistie, Sfanta Impartasanie) este Sfanta Taina prin care, sub chipul painii si al vinului sfintite, credinciosul se impartaseste cu insusi trupul si sangele Mantuitorului Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.
Painea si vinul Sfintei Cuminecaturi numai pentru simturile noastre trupesti sunt paine si vin, dar cu adevarat sunt insusi trupul si insusi sangele Mantuitorului Hristos, caci in timpul Sfintei Liturghii au fost prefacute in chip minunat in trupul si sangele Domnului, prin puterea Duhului Sfant, la rugaciunea preotului slujitor.
– Sfanta Taina a Cuminecaturii a fost asezata de Mantuitorul la Cina cea de taina, cand a luat painea, a binecuvantat-o prin rugaciune si apoi a impartasit pe Sfintii Sai Apostoli, zicind: „Luati mancati, acesta este trupul meu…” iar dupa aceea a luat paharul, a multumit Parintelui ceresc, a binecuvantat paharul si a dat Sfintilor Apostoli zicind: „Beti dintru acesta toti, acesta este sangele meu…” si a adaugat apoi: „Aceasta s-o faceti intru pomenirea mea” (Matei 26, 26-28; Luca 22, 19-20; 1 Coriteni 11, 23-25), dand porunca astfel ca totdeauna sa se savarseasca aceasta Sfanta Taina.- Sfanta Taina a Cuminecaturii trebuie sa se savarseasca cu paine dospita, din grau curat si cu vin din struguri, caci asa a asezat-o Mantuitorul la Cina cea de taina si asa a poruncit El sa se faca.
– Crestinul se impartaseste cu trupul si sangele Mantuitorului pentru iertarea pacatelor si pentru mostenirea vietii de veci. Caci insusi Mantuitorul zice: „Adevar, adevar graiesc voua: De nu veti manca trupul Fiului Omului si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi; ca Trupul Meu este adevarata mancare si sangele meu adevarata bautura. Cel ce mananca trupul meu si bea sangele meu petrece in Mine si Eu in el”(Ioan 6, 53-56). De aceea trebuie sa fie cuminecati si copii, dupa ce sunt botezati si unsi cu Sfantul Mir.
– La inceputurile crestinismului se impartaseau toti credinciosii care participau la Liturghie, mai putin cei ce se gaseau sub canon. Mai tarziu s-a ajuns la situatia aberanta de a fi Liturghii la care, in afara de preot, nu se impartaseste nimeni.
– Ca sa primeasca cu vrednicie Sfanta Cuminecatura credinciosul trebuie sa se pregateasca prin post, prin rugaciune si prin spovedanie si numai asa, curat sufleteste si trupeste, cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa se apropie de Domnul, cu al carui trup si sange se impartaseste. Cel ce se cumineca nepregatit, adica cu nevrednicie, acela face mare pacat si isi atrage grea osada. „Drept aceea, oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevredicie, vinovat va fi
de trupul si sangele Domnului… Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui-si mananca si bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni, 11,27-29).
– Roadale Sfintei Cuminecaturi, daca se ia cu vrednicie, sunt mari si anume: unirea cu Hristos, sporirea harului dumnezeiesc, slabirea inclinarilor rele, curatirea de pacate si mostenirea vietii vesnice.
– Sfanta Cuminecatura este cea mai mare, mai adanca si mai infricosatoare taina, fiindca in ea credinciosul se impartaseste nu numai cu harul, ci si cu insusi izvorul harului, Iisus Hristos; fiindca ea nu este numai taina, ci si jertfa, jertfa de mantuire adusa de Domnul Iisus Hristos pe cruce, pentru vii si pentru morti. Ea se innoieste nesangeros pe sfintele altare pana la sfarsitul veacurilor.
Sfanta Taina a Pocaintei
Pocainta (Spovedania) este Sfanta Taina prin care credinciosul, marturisindu-se in fata preotului duhovnic si primind dezlegare de la acesta, primeste, prin puterea Duhului Sfant, iertarea pacatelor marturisite.
Aceasta Sfanta Taina a fost asezata de Mantuitorul atunci cand dupa ce a fagaduit Sfintilor Apostolica le va da putere sa lege si sa dezlege zicand: „Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18), le-a dat cu adevarat, dupa invierea Sa, puterea de a ierta pacatele prin cuvintele: „Luati Duh Sfant: carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute” (loan 20, 22-23).
De la credinciosul care isi marturiseste pacatele se cere cainta sau parere de rau pentru pacate si vointa sau hotarire de a-si indrepta viata, credinta si nadejdea in milostivirea lui Dumnezeu.Dupa ce s-a spovedit, credinciosul trebuie sa tina intru totul canonul pe care i-l da preotul duhovnic. Caci canonul este o doctorie sufleteasca pentru insanatosire, pentru tinerea caii celei drepte si ferirea de pacate, pentru dezradacinarea din suflet a obisnuintei de a pacatui si pentru intarirea in bine. Tinerea canonului aduce mari foloase sufletesti, iar netinerea lui este pacat.