SFÂNTA FAMILIE – ICOANA FAMILIEI CREȘTINE
Iubiți credincioși,
După ce am trăit bucuria sfântă a Nașterii Domnului, Biserica ne pune înainte o Evanghelie care ne cheamă la adâncime și trezvie: fuga în Egipt și uciderea pruncilor nevinovați.
Lumina Betleemului se întâlnește cu întunericul lui Irod, iar Pruncul Hristos intră în lume nu doar ca Mântuitor, ci și ca prigonit, ca refugiat, ca Cel ce împărtășește suferința oamenilor.
Evanghelia spune: „Ridică-te, ia Pruncul și pe Mama Lui, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă.”
(Matei 2,13)
Această chemare a îngerului deschide o pagină dureroasă, dar plină de lumină duhovnicească.
1. ASCULTAREA LUI IOSIF – MODEL DE CREDINȚĂ LUCRĂTOARE
Iubiți credincioși,
Primul lucru pe care ni-l pune înainte Evanghelia acestei duminici este ascultarea desăvârșită a dreptului Iosif. Nu este o ascultare teoretică, nu este o credință doar în cuvinte, ci o credință care devine faptă, o credință care se mișcă, care acționează, care salvează.
Îngerul Domnului îi spune lui Iosif: „Ridică-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune.”(Matei 2,13)
Iar Evanghelia continuă: „Sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt.”(Matei 2,14)
Observați, iubiți credincioși, rapiditatea și hotărârea cu care Iosif răspunde chemării lui Dumnezeu. Nu întreabă: „De ce, Doamne?” Nu spune: „Nu e momentul potrivit.” Nu caută scuze, nu negociază, nu amână.
Sfântul Ioan Gură de Aur luminează această atitudine: „Nu este nimic mai puternic decât omul care trăiește in virtute” (Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia a III-a la Fapte)
Aceasta este credința lucrătoare: credința care nu rămâne în minte, ci se transformă în acțiune; credința care nu se mulțumește cu intenții bune, ci devine faptă bună; credința care nu doar aude, ci și împlinește.
Sfântul Efrem Sirul spune despre cei care ascultă de Dumnezeu: „Cel ce iubește pe Dumnezeu este lăcaș al luminii.” — Sfântul Efrem Sirul, Imne despre Rai, imnul 7)
Iosif devine astfel lăcaș al luminii, pentru că ascultarea lui deschide drumul prin care lumina lumii, Hristos, este ocrotită.
Ascultarea lui Iosif este credință care pune voia lui Dumnezeu mai presus de confortul personal. Este credință care devine exemplu pentru toate familiile creștine.
Iubiți credincioși,
De multe ori și noi auzim glasul lui Dumnezeu în conștiință, în rugăciune, în Evanghelie, în sfatul duhovnicului. Dar nu întotdeauna răspundem ca Iosif. Uneori amânăm, negociem, ne temem,ne ascundem în spatele scuzelor.
Evanghelia de astăzi ne cheamă să învățăm de la Iosif ascultarea care nu așteaptă condiții ideale, ci se încrede în Dumnezeu chiar și atunci când drumul pare greu.
Așa cum Iosif L-a ocrotit pe Hristos, tot așa ascultarea noastră Îl face pe Hristos să rămână viu în casele și în inimile noastre.
2. HRISTOS – DUMNEZEU PRIGONIT PENTRU NOI
Iubiți credincioși,
După ascultarea lui Iosif, Evanghelia ne arată un adevăr cutremurător: Dumnezeu intră în lume ca prigonit. Pruncul Iisus, Cel vestit de îngeri și căutat de magi, devine acum fugar, refugiat, pribeag într-o țară străină.
Îngerul îi spune lui Iosif: „Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă.”(Matei 2,13) Iar Iosif, în ascultare, Îl ia pe Hristos și pe Maica Sa și pleacă în Egipt, în miez de noapte, în grabă, în necunoscut.
Aici se descoperă o taină mare: Dumnezeu nu vine în lume în siguranță, ci în primejdie. Nu vine în palat, ci în iesle. Nu este înconjurat de soldați, ci de păstori. Nu este primit cu cinste, ci este urmărit cu ură.
Sfântul Atanasie cel Mare explică de ce: „El S-a făcut om, ca pe om să-l facă părtaș vieții dumnezeiești.”(Sf. Atanasie cel Mare – Despre Întrupare)
Hristos nu fuge ca un neputincios, ci ca Dumnezeu Care asumă suferința omului pentru a o vindeca.El intră în istoria noastră nu doar ca Mântuitor, ci ca frate al celor persecutați, ca însoțitor al celor izgoniți, ca mângâietor al celor nedreptățiți.
Sfântul Efrem Sirul spune: „Cel bogat S‑a făcut sărac, ca prin sărăcia Lui noi să ne îmbogățim.” — (Sfântul Efrem Sirul, Imne despre Naștere, imnul 1)
Această sărăcie nu este doar materială, ci și existențială: Hristos cunoaște frica, nesiguranța, exilul, prigoana. El nu mântuiește lumea de la distanță, ci intră în suferința ei.
Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „El a luat asupra Sa slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre.” — (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia a VIII‑a)
De aceea, iubiți credincioși, când vedem oameni izgoniți, oameni persecutați, oameni care fug din calea răului, oameni care își pierd casele, familiile, siguranța, să nu uităm niciodată: Hristos a cunoscut exilul. El a cunoscut frica. El a cunoscut nedreptatea.
Și tocmai de aceea poate să fie aproape de toți cei care suferă. Tocmai de aceea poate să mângâie. Tocmai de aceea poate să ridice. Tocmai de aceea poate să înțeleagă.
Hristos Se face prigonit pentru ca niciun prigonit să nu fie singur. Se face fugar pentru ca niciun fugar să nu fie fără nădejde. Se face slab pentru ca slăbiciunea noastră să fie întărită de puterea Lui.
3. IROD – CHIPUL RĂUTĂȚII CARE SE TEME DE LUMINĂ
Iubiți credincioși,
După ce am privit la ascultarea lui Iosif și la smerenia Pruncului prigonit, Evanghelia ne pune înainte un personaj întunecat: Irod, chipul răutății care se teme de lumină.
El este împărat, are putere, are armată, are palat, are bogăție. Și totuși… se teme. De cine? De un Prunc. De un Copil născut într-o iesle. De Cel ce nu are nici sabie, nici tron, nici armată.
Evanghelia spune: „Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui.” (Matei 2,16)
Această mânie arată frica celui care trăiește în întuneric.
Sfântul Efrem Sirul descrie această dramă duhovnicească:„Lumina a răsărit și întunericul nu a putut-o cuprinde.”(Sfântul Efrem Sirul, Imne despre Naștere, imnul 3)
Irod nu se teme de un copil, ci de lumina care îi descoperă întunericul.
Nu se teme de un trup mic, ci de adevărul care îi arată minciuna. Nu se teme de un Prunc, ci de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Răul, prin însăși firea lui, este neputincios.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a II‑a la Epistola către Efeseni)
Irod este dovada acestei slăbiciuni: un împărat care tremură în fața unui copil, un om puternic care se teme de Cel ce vine în smerenie, un stăpânitor care nu poate suporta prezența lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Irod nu este doar un personaj istoric. El este chipul răului care se repetă în fiecare generație. Este chipul omului care nu suportă lumina, care nu suportă adevărul, care nu suportă prezența lui Dumnezeu.
Dar, iubiți credincioși, Evanghelia ne arată ceva și mai adânc:
Irod poate ucide prunci, dar nu poate opri planul lui Dumnezeu.
Poate răni, poate distruge, poate semăna durere, dar nu poate învinge lumina.
Sfântul Atanasie cel Mare spune: „Adevărul este puternic și rămâne.” (Sfântul Atanasie cel Mare, Apologia contra arienilor)
Aceasta este nădejdea noastră: niciun Irod al lumii nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu. Nicio putere nedreaptă nu poate învinge adevărul.
Nicio violență nu poate învinge iubirea.
4. „DIN EGIPT AM CHEMAT PE FIUL MEU” – ÎMPLINIREA SCRIPTURII
Iubiți credincioși,
După fuga în Egipt și după prigoana lui Irod, Evanghelia ne dezvăluie un adevăr tainic și adânc: nimic din ceea ce se întâmplă în viața Pruncului Hristos nu este întâmplător. Totul este lucrare dumnezeiască. Totul este împlinire a Scripturii. Totul este parte din planul mântuirii noastre.
Sfântul Evanghelist Matei spune: „Ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.»”(Matei 2,15; Osea 11,1)
Acest cuvânt, rostit cu sute de ani înainte de profetul Osea, se împlinește acum în mod minunat. Egiptul, țara robiei, țara suferinței poporului lui Israel, devine acum loc al ocrotirii pentru Pruncul Hristos.
Sfântul Chiril al Alexandriei tâlcuiește această taină: „Hristos este plinirea Legii și a Profeților.”(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan, cartea I)
Așadar, fuga în Egipt nu este o înfrângere, ci o împlinire. Nu este o întâmplare, ci o profeție. Nu este o pierdere, ci o lucrare dumnezeiască.
Iubiți credincioși,
Egiptul, loc al întunericului în Vechiul Testament, devine acum locul unde Dumnezeu Se ascunde. Locul unde altădată poporul a plâns, devine locul unde Dumnezeu Se odihnește. Locul robiei devine locul ocrotirii.
Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Dumnezeu rânduiește toate după voia Sa.” (Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea Domnească)
Așa lucrează Dumnezeu: transformă întunericul în lumină, transformă exilul în binecuvântare, transformă fuga în misiune, transformă necunoscutul în drum spre mântuire.
Iubiți credincioși,
Și noi avem „Egiptul” nostru: loc al încercării, loc al durerii, loc al fricii, loc al necunoscutului. Uneori ne întrebăm: De ce, Doamne? De ce acest drum? De ce această suferință?
Evanghelia ne răspunde: pentru că Dumnezeu lucrează în taină. Pentru că Dumnezeu pregătește ceva. Pentru că Dumnezeu nu ne lasă singuri.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dumnezeu face ca toate să lucreze spre binele celor ce-L iubesc.”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Romani, omilia a XIII‑a)
Așa cum Egiptul a devenit loc al ocrotirii pentru Hristos,tot așa și încercările noastre pot deveni locuri ale întâlnirii cu Dumnezeu.
„Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” nu este doar o profeție împlinită în Hristos. Este și o promisiune pentru fiecare dintre noi: că Dumnezeu ne va chema și pe noi din Egiptul suferinței, din Egiptul păcatului, din Egiptul fricii, din Egiptul necunoscutului.
El ne cheamă la lumină. Ne cheamă la libertate. Ne cheamă la viață. Ne cheamă la mântuire.
5. SFÂNTA FAMILIE – ICOANA FAMILIEI CREȘTINE
Iubiți credincioși,
După ce am privit la ascultarea lui Iosif, la smerenia Pruncului prigonit, la întunericul lui Irod și la împlinirea Scripturii, Evanghelia ne așază înainte icoana Sfintei Familii: Iosif, Maria și Pruncul Iisus. Această familie sfântă nu este o familie a confortului, ci o familie a credinței. Nu este o familie a siguranței lumești, ci o familie a ascultării de Dumnezeu. Nu este o familie ferită de încercări, ci o familie care trece prin încercări împreună cu Dumnezeu.
Sfânta Scriptură spune: „Sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt.”(Matei 2,14)
Aceasta este imaginea Sfintei Familii: unitate, ascultare, jertfă, credință.
1. Iosif – tatăl care ocrotește prin ascultare
În Iosif vedem chipul tatălui adevărat: nu un tată autoritar, nu un tată distant, nu un tată care impune prin forță, ci un tată care ocrotește prin ascultare, prin responsabilitate, prin jertfă.
Iosif nu vorbește mult în Evanghelie. Dar faptele lui vorbesc pentru el. El este omul care tace și împlinește. Omul care ascultă și acționează. Omul care pune voia lui Dumnezeu mai presus de propria odihnă, de propriul confort, de propriile planuri.
2. Maria – mama care păstrează toate în inima ei
În Maica Domnului vedem chipul mamei adevărate: o mamă care nu se teme, o mamă care nu cârtește, o mamă care nu se revoltă, ci o mamă care păstrează toate în inima ei.
Sfântul Evanghelist Luca spune: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei.”(Luca 2,19)
Ea merge înainte cu o credință neclintită, cu o inimă plină de smerenie, cu o iubire care nu se schimbă.
3. Pruncul Hristos – binecuvântarea care ține familia unită
În centrul Sfintei Familii nu este nici Iosif, nici Maria, ci Pruncul Hristos. El este lumina casei.El este pacea casei. El este binecuvântarea casei.
Sfântul Grigorie Teologul spune: „Hristos Se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L.”(Sf. Grigorie Teologul – Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos)
O familie în care Hristos este prezent este o familie care rămâne unită. O familie în care Hristos este iubit este o familie care trece peste încercări. O familie în care Hristos este rugat este o familie care nu se destramă.
4. Ce învățăm noi de la Sfânta Familie
a) Să punem credința înaintea confortului
b) Să ne ocrotim unii pe alții
c) Să rămânem uniți în încercări
d) Să facem din casele noastre mici biserici
Acolo unde este rugăciune, acolo este pace. Acolo unde este iertare, acolo este lumină. Acolo unde este Hristos, acolo este familie adevărată.
Iubiți credincioși,
Evanghelia acestei duminici ne arată că lumina lui Hristos strălucește chiar și atunci când este prigonită.
Ascultarea lui Iosif, smerenia Maicii Domnului și nevinovăția Pruncului ne cheamă și pe noi la o viață în care voia lui Dumnezeu să fie mai presus de voia noastră.
Să-I oferim lui Hristos un altar în inimile noastre. Să-L lăsăm să ne cheme și pe noi „din Egiptul” fricilor și al păcatelor noastre și să ne conducă spre lumina Sa cea neapusă.
Să ne fie această Evanghelie început de lumină, izvor de nădejde și drum spre mântuire.
Amin.