duminică, 23 martie 2025
Saschiz, Mureș, România
Documentar

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod – Împăratul Irod a poruncit celor trei magi să-l anunțe unde se află Hristos, Împăratul Care S-a născut, vestit de steaua călăuzitoare pe care o urmau: „Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui” (Mt. 2, 8), însă Sfântul Evanghelist Matei arată că după ce magii s-au închinat Sfântului Prunc luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.

Văzând că a fost înșelat de magi, Irod s-a supărat și a trimis ostași ca să omoare pe toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, prunci până la vârsta de 2 ani, gândind că astfel va ucide pe Hristos Domnul. Însă, prin voința lui Dumnezeu, Familia Sfântă și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și, astfel, au scăpat de violența împăratului.

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»”, spune Sfântul Evanghelist Matei (Cap. II, vs. 13-15).

sursa: basilica.ro