Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina
1. O făgăduință uitată
Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, populația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile grecești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au refugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fusese părăsită, fiind considerată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și ferestrelor bucăți de marmură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preajma sărbătorilor un preot înalt, cu o privire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu privirea plină de bunătate nu apărea numai în această casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Karyes unde se mai păstrau încă zidurile de la o biserică pustnicească închinată Maicii Domnului. Locuitorii din Karyes au văzut de multe ori această bisericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepământeană. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în această bisericuță se săvârșea Sfânta Liturghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Luminată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Liturghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă.
În 1923, în urma tratatului de la Lausanne, s-a făcut schimb de populație între Grecia și Turcia. Colina Karyes care aparținuse unor turci urma să fie dată în proprietatea refugiaților greci. Pentru acest pământ, o grecoaică foarte credincioasă s-a rugat Maicii Domnului și a făgăduit că, dacă va primi acest pământ binecuvântat, va rezidi biserica Maicii Domnului. Rugăciunea ei a fost ascultată și întreaga colină Karyes a intrat în posesia familiei Marangos. Anii s-au scurs, Constantin Marangos a trecut la cele veșnice, dar făgăduința de a rezidi biserica a fost dată uitării.
În 1959, Constantin Marangos s-a arătat în vis urmașilor lui și i-a rugat cu insistență să construiască biserica. În iulie 1959 s-a început construcția bisericii, pe temelia celei vechi.
2. Osemintele unui necunoscut
Curățindu-se pământul din interiorul bisericii, s-a găsit o piatră verticală, care era parcă pusă ca semn. Aici s-a descoperit un mormânt cu un schelet întreg, cu mâinile încrucișate pe piept. Craniul era la o distanță de 30 cm de trup, iar mandibula lipsea. În locul ei era o cărămidă cu trei cruci încrustate pe ea. La deschiderea mormântului, o mireasmă foarte plăcută s-a răspândit în jur. Un muncitor a adunat osemintele într-un sac și le-a pus la rădăcina unui măslin. Aici au stat mai multe zile. Într-o zi, după terminarea lucrului, muncitorul care a descoperit acele oseminte a încercat să ridice sacul, însă era de neclintit. După mai multe încercări, muncitorul s-a închinat și numai după aceea a putut ridica sacul.
3. Prima minune
La 8 septembrie 1959 a avut loc sfințirea bisericii închinate Maicii Domnului, protectoarea colinei Karyes și a noastră a tuturor. În biserică, într-o raclă, se aflau osemintele acelui creștin necunoscut. O femeie în vârstă din Thermi era bolnavă de multă vreme; doctorii nu-i dădeau speranțe de vindecare. În biserica nou zidită, fetele femeii s-au rugat pentru mama lor. Bolnava a visat un călugăr înalt, cu o privire blândă, care i-a spus să se ducă să se închine la osemintele din biserica cea nouă și se va vindeca. „Osemintele care s-au găsit sunt ale mele”, a mai adăugat el. Atunci a avut loc prima tămăduire dintr-un lanț de vindecări și minuni care continuă și astăzi.
4. Ofițerul Gheorghe Lascaridis
Sfântul Rafael le-a descoperit unor persoane, în vedenii sau în vise, date legate de viața sa. Numele de mirean al sfântului a fost Gheorghe Lascaridis. S-a născut în satul Milos din provincia Ithaca. Încă de tânăr a plecat de acasă și a studiat medicina și filosofia. După terminarea studiilor s-a înrolat ca ofițer în armata bizantină. Tânărul ofițer Gheorghe era energic și hotărât și comanda aproximativ o mie de oameni când a fost trimis într-o misiune de luptă. „Am fost trimis cu o armată din Mistra ca să ajutăm creștinilor care luptau împotriva turcilor”, a spus chiar Sfântul Rafael unor credincioși în vis. Armata condusă de el n-a apucat să participe la luptă, pentru că până să ajungă ei, creștinii fuseseră înfrânți. Sfântul a mai spus: „Am îmbrățișat monahismul în urma înfrângerii creștinilor în lupta de la Varna”. Viitorul sfânt a trăit trei ani în Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Macedonia, unde egumen era părintele Ioan pe care-l numește „bătrân sfânt”. La tunderea în monahism a primit numele Rafael.
Părintele Rafael a plecat la Atena unde a slujit ca preot și predicator la Biserica „Sf. Dimitrie” Lombardiari. Într-una din călătoriile sale misionare, părintele Rafael a ajuns în Franța unde l-a întâlnit pe tânărul grec Nicolae care studia într-o universitate. Nicolae, fascinat de predica viitorului sfânt, a părăsit viața lumească și l-a urmat. Nu după mult timp, Nicolae a fost hirotonit diacon. În anul 1453, Constantinopolul a căzut în mâna turcilor. Un an mai târziu, turcii au invadat Tracia. La 14 martie 1454, retrăgându-se din fața invaziei păgâne, părintele Rafael și diaconul Nicolae au plecat cu o corabie din Alexandropolis în insula grecească Lesvos, în satul Thermi. Ei s-au așezat în Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, unde, după o vreme, părintele Rafael a devenit stareț.
Pe lângă mănăstire era un orfelinat și un preventoriu unde săracii bolnavi se înzdrăveneau sub îngrijirea starețului Rafael. Multe vindecări ale trupurilor și ale sufletelor o fi săvârșit starețul Rafael… Și astăzi Sf. Rafael împarte nenumărate vindecări trupurilor și sufletelor bolnave sub povara de păcate. Nu el este Vindecătorul, ci el împarte mila lui Dumnezeu celor care au credință. Pocăința adâncă și mărturisirea curată marchează întotdeauna începutul vindecării noastre dăruită de Dumnezeu prin sfinții Săi.
5. Făcliile Paștilor anului 1463 în Thermi
Insula Lesvos a fost cucerită de turci încă din 1462, dar aceștia nu au urcat până în Thermi. În 1463, creștinii s-au răsculat împotriva turcilor. Răscoala a fost înăbușită în sânge, iar turcii au bănuit că mănăstirea din Thermi a avut un rol în răscoală, așa că au atacat-o și au distrus-o. Sf. Rafael a povestit martiriul sfinților de la Thermi: „În Vinerea Mare turcii ne-au arestat când săvârșeam slujba Prohodului”. Starețul Rafael a fost bătut cu sălbăticie; mai întâi a fost lovit cu patul puștilor peste mâini, până au paralizat. Apoi a fost tras de barbă și de păr, doborât la pământ și chinuit. Plin de sânge, părintele Rafael le-a arătat crucea pe care o purta la gât și le-a spus: „Noi acesteia ne închinăm și niciodată nu ne vom lepăda de ea”. Și diaconul Nicolae a fost bătut și chinuit cumplit; fiind mai plăpând, a făcut infarct. Starețul Rafael a fost omorât în chip sălbatic, fiind tăiat cu fierăstrăul prin gură. Aceasta s-a petrecut în marțea luminată.
Atunci au ars și făclii mai mici: Rafael, prunc de 11 luni, copilul primarului, a fost smuls de turci din brațele mamei sale și călcat în picioare. Și sora lui, Irina, care avea doar 12 ani a avut de pătimit: mai întâi, turcii i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, nădăjduind că vor scoate de la ei ceva despre răscoală. Apoi chinuitorii i-au deschis gura fetei și i-au turnat apă clocotită. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se află astăzi în mănăstirea de pe colina Karyes. Maria, mama Irinei, a fost ținută legată de un copac; din cauza suferințelor a făcut stop cardiac. Elena, o fetiță orfană de 15 ani, care era în grija primarului, a fost și ea chinuită și ucisă. Vasile, primarul, tatăl Irinei, a fost torturat și înjunghiat. Teodor, învățătorul satului, a fost chinuit îndelung, iar la sfârșit, decapitat și capul i-a fost pus între picioare. Așa au fost găsite sfintele lui moaște.
După ce au săvârșit îngrozitoarele crime, turcii au aruncat mănăstirea în aer.
În noaptea următoare, câțiva creștini din sat, împreună cu un preot bătrân, au îngropat trupurile mucenicilor. Pe Sf. Rafael l-au înmormântat înăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalți, în curte.
6. La plinirea vremii
A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri. Dintre obiectele descoperite se pot aminti: un engolpion înfățișând pe Hristos Pantocrator, care a fost găsit sub pardoseala vechii biserici, și o pecete patriarhală, cu icoana Maicii Domnului pe o parte și icoana Arhanghelului Mihail pe cealaltă parte, descoperită în mormântul Sf. Nicolae.
7. Ascultarea
Creștinii care s-au învrednicit să fie unelte ale tainei de pe colina Karyes au fost oameni cu multă credință și smerenie. Ei au înțeles că sfinții sunt înaintașii noștri și călăuzele noastre spre Hristos. Acestor oameni le-a fost încercată credința și ascultarea, pentru că, în 1961, sfinții le-au cerut credincioșilor să dărâme biserica pe care cu atâta dragoste și efort o zidiseră cu numai doi ani înainte. Cum să dărâme biserica în care atâtea minuni se petrecuseră? Nu este oare înșelare de la cel viclean? Acestea și alte întrebări frământau clerul și credincioșii. Decizia întârzia.
8. Dărâmarea bisericii
Între ianuarie și aprilie 1961, însăși Maica Domnului, Împărăteasa cerului și a pământului, s-a arătat în vis mai multor persoane care se străduiseră pentru construcția bisericii. Luptaseră cu autoritățile, înfruntaseră împotrivirea necredincioșilor, dar dragostea lor se opunea ascultării. Cu multă blândețe, Stăpâna îngerilor și a oamenilor le-a spus: „Icoana este înăuntru în altar, sub biserică”. Toți credeau că este vorba despre icoana Maicii Domnului.
Ctitorul și constructorul bisericii, Anghel Rallis, a luat dureroasa hotărâre zicând: „Dacă este voia lui Dumnezeu să o dărâmăm ca să se afle icoana, eu o voi zidi din nou”.
La 5 mai 1961 s-a făcut ultima priveghere în mica bisericuță de pe colina Karyes; s-au cântat diferite tropare, paraclisul și acatistul Maicii Domnului. La miezul nopții s-au auzit multe zgomote înăbușite, biserica s-a zguduit în întregime, iar de undeva de sub altar se auzea foarte clar un plâns îndurerat ca de copil.
În timp ce această bisericuță se dărâma, alături s-a ridicat alta din lemn. Rugăciunea nu trebuia întreruptă. Săpăturile făcute exact în locul indicat în vise de Sf. Muceniță Irina au condus la descoperirea unei icoane din aur cu Preaslăvitul chip al lui Iisus Pantocrator. De pe acest engolpion, chipul Mântuitorului emană în jurul lui atâta bunătate, atâta lumină și iertare!
9. Alte făclii vii
Sf. Rafael a povestit mai multor persoane că acest loc a mai fost scăldat de un val de sânge mucenicesc. În vechime, pe colina Karyes fusese o mănăstire de călugărițe. La 11 mai 1235, mănăstirea a fost jefuită de pirați sângeroși. Stareța Olimpia, monahia Eufrosina și alte călugărițe au fost supuse unor chinuri înfricoșătoare. Sf. Muceniță Eufrosina a fost spânzurată de un copac și apoi a fost făcută făclie vie. Sfintei Mucenițe Olimpia i-au ars trupul cu lumânări aprinse, apoi, cu un fier înroșit în foc, i-au străpuns capul de la o ureche la cealaltă. La sfârșit, au țintuit-o în cuie pe o ușă cu care a și fost îngropată. Moaștele Sf. Olimpia se află astăzi în Mănăstirea „Sf. Rafael” din Thermi.
10. Altă minune
Când s-a găsit mormântul Sf. Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evlavioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect care fusese cândva unealtă a crimei era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se termina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Minunea s-a săvârșit: ochii bolnavei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.
11. Aflarea agheasmei
Atât cât au durat săpăturile, sfinții au vorbit în vise sau vedenii despre agheasma mănăstirii. Se cunoștea că aceasta se afla în spatele altarului într-o galerie. Într-un vis, Sfântul Rafael a arătat un măslin bătrân și a spus: „Aici să săpați, exact sub el, nici la dreapta, nici la stânga”. Galeria de agheasmă a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la exact un an după descoperirea moaștelor Sf. Mucenic Nicolae. Agheasma s-a aflat la mai mult de doi metri adâncime; izvora continuu din stâncă. Prima vindecare cu această agheasmă s-a făcut imediat după descoperire. Mama credincioasă a unui copil bolnav de osteomielită s-a rugat Maicii Domnului și sfinților de pe colina Karyes, a crezut și Dumnezeu i-a vindecat copilul. De atunci agheasma curge și tămăduirile curg.
12. Sfaturile Sfinților
a) Nu lăsați sufletul să rătăcească în materie, în lucrurile stricăcioase ale lumii. Viața nu are nici o valoare, dacă nu ne îngrijim de suflet. Prin urmare, nu vă lăsați duși în rătăcire, căci astfel vă pierdeți sufletul.
b) Calea lui Hristos este cu multe necazuri și suferințe.
c) Printre îndatoririle voastre de creștini este și aceea de a-i iubi pe semeni și de a-i ierta mereu. Dacă faceți acest lucru, vă veți umple de bucurie și de sănătate sufletească și trupească.
d) Întotdeauna cereți Creatorului să vă ierte. El știe toate faptele și gândurile cele ascunse pe care oamenii nu le mărturisesc, probabil din rușine sau din lipsă de tărie în a spune adevărul.
e) Noi îi vindecăm pe cei care cred în noi și se apropie de noi cu credință.
f) Sufletul milostiv iubește, ajută, mângâie, devine părtaș la suferința aproapelui. El lucrează pentru răspândirea Evangheliei, mânat fiind de dragostea sa față de cel păcătos.
g) Fericit este omul care urmează învățătura lui Hristos. El este fericit în această viață vremelnică și în viața de după moarte, căci sufletul nu piere la moarte, ci continuă să existe.
13. Actuala mănăstire
În toamna anului 1961 au început lucrările de construcție a Mănăstirii Sfântului Rafael. Slujba din noaptea de Înviere și din marțea luminată din anul 1963 au fost prăznuite cu multă solemnitate în biserica nouă. Mănăstirea are Paraclisul Agheasmei și o biserică pe două nivele: jos se află moaștele Sf. Mucenici Nicolae și Irina, iar în biserica de sus se află moaștele Sf. Mucenic Rafael. Deasupra locului unde se găsesc moaștele Sf. Rafael se află o icoană din mozaic a sfântului; cei care cu credință își lipesc urechea de această icoană pot auzi deslușit cântări dumnezeiești, de undeva din afara lumii materiale, cântări care nu se pot descrie, fiindcă nu avem mijloace, nici termeni de comparație. În biserica de jos se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Stareța mănăstirii a spus unor pelerini: „Aici se săvârșesc zilnic minuni”.
14. O concluzie, pentru unii nouă
Un bărbat care a muncit la săpăturile de la Karyes, care l-a văzut pe Sf. Mc. Rafael în vise, dar și în stare de veghe, a spus: „Nu mă mai preocupă dacă voi mai trăi cinci zile sau o sută de ani. Este unul și același lucru, deoarece sunt sigur că viața noastră se continuă după moarte”. Pentru noi, creștinii, important este cum va fi existența noastră de după această viață. La aceasta, cu lacrimi cugeta și Sf. Efrem Sirul: „Oare ce ne va întâmpina pe noi după despărțirea sufletului de trup?”.
15. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Ps. 67,36)
Celor care L-au preamărit pe pământ, Dumnezeu le revarsă din belșug daruri cerești și-i face vrednici de a săvârși minuni. Sfinții ne întăresc credința noastră în Înviere și ne îndeamnă ca, prin pocăință și fapte bune, să lucrăm pentru învierea sufletelor noastre din moartea păcatului.
Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dumnezeiescul Rafael, pe vrednicul Nicolae, împreună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.
sursa: doxologia.ro