Gr. „ajutor,asistent” – slujitor bisericesc atasat direct episcopului, ales prin hirotonie ca reprezentand prima forma si treapta inferioara a slujirii preotesti in Biserica. Diaconul nu poate savarsi Sfintele Taine, dar ajuta pe preot sau pe episcop in timpul slujbelor. Diaconii sunt amimtiti in Fapte VI, 1-6, unde se pastreaza de altfel cea dintai mentiune despre organizarea slujirii la mesele crestinilor elenisti.