Moarte

Calcarea poruncii primilor oameni a adus moartea in lume; ea se transmite la toti oamenii odata cu pacatul stramosesc (Rom. 5, 12, 14). De atunci toti oamenii au devenit muritori, iar moartea a devenit lege universala, ca un hotar intre cele doua vieti : cea pamanteasca, trecatoare si cea cereasca, vesnica (Matei 25, 34; Luca 16, 22; II Petru 3, 13; Apoc. 20, 4, 12-14). In sens propriu, prin moarte se intelege despartirea sufletului de trup. Noul Testament vorbeste de mai multe feluri de moarte : -moartea trupeasca „naturala” – prin despartirea sufletului de trup, la capatul anilor vietii, sau la batranete (Luca 2, 26; 16, 22; Ioan 11, 4, 13); moartea violenta si cea ca urmare a unui pacat, ca cel care blesteama pe tatal, sau pe mama sa, si cu moarte se sfarseste (Matei 15, 4; Marcu 7, 10); fie din cauza prigoanei pentru credinta, pentru Hristos (Matei 5, 10, 11 ; 10, 21 ; Marcu 13, 12), cum a fost cazul sfintilor martiri Stefan si Iacov apostolul (Fapte 7, 59-60; 12, 2; Apoc. 6, 10-11 ; 20, 4) si al tuturor martirilor. Este vorba si de o moarte sufleteasca; aceasta fiind despartirea de Dumnezeu prin trairea in pacat. O alta moarte este cea sacramentala, prin botez in care, prin afundarea de trei ori in apa, murim cu Hristos si prin iesirea din apa botezului inviem cu El, dezbracand omul cel vechi si imbracand omul cel nou, in Hristos. Moartea lui Hristos pe cruce – ca Mijlocitor al Noului Testament (Evr. 9, 15) – a avut darul impacarii omenirii cu Dumnezeu, dar in acelasi timp si al biruintelor asupra mortii si a diavolului (Fapte 2, 24, 27). El a murit ca om si a mers in iad, liberand pe cei drepti din el, ca un imparat biruitor, dar a inviat ca Dumnezeu.

Înapoi