20 aprilie 2026
România

viețile sfinților

Calendar Ortodox

Mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie

Viața Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinți canonizați de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinți săraci, dar foarte evlavioși. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educație creștinească. După primii ani

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝)  Sfântul Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Viața Sfântului Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara A trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝)  Sfântul Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara

Viața Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea. Printre cei mai cunoscuţi pustnici ai

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului 

Viața Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului A trăit în vremea împăraților Justin al II-lea (565-578), Tiberiu al II-lea (578-582) și Mauriciu (582-602). Patriarhul Eutihie al Constantinopolului l-a povățuit să îmbrace haina monahală. După mutarea Patriarhului Eutihie la Domnul, Ioan a fost ales Patriarh în locul lui. I se spune postitorul, pentru viața lui de postiri

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Mamant

Viața Sfântului Mucenic Mamant A fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, aceștia au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în temniță, după care a murit fiind

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul 

Viața Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul Cuviosul Simeon s-a născut, spre sfârşitul veacului al IV-lea, într-un sat ce se numea Sisan, la hotarul dintre Siria şi Cilicia, ca fiu al unor părinţi creştini, Susotion şi Marta, şi de mic copil păştea oile tatălui său. Pe când avea 13 ani, într-o vreme de iarnă, când oile, din

Citeşte mai mult
Documentar

✝  Începutul anului bisericesc

Începutul Indictionului, adică Anul Nou Bisericesc Anul nou bisericesc – în urma hotărârii celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I de la Niceea din anul 325 pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul aceste luni, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝  Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit)

Sfântul Dionisie Exiguul, „inventatorul” erei creștine Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie, dar datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Anastasia”,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Alexandru din Svir

Viața Sfântului Alexandru din Svir Cuviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului

Viața Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului Sfântul Alexandru a fost protopop și horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumusețat cu toate faptele bune. Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinților Părinți, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneților și slăbiciunii trupești,

Citeşte mai mult