Viața Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului
A trăit în vremea împăraților Justin al II-lea (565-578), Tiberiu al II-lea (578-582) și Mauriciu (582-602). Patriarhul Eutihie al Constantinopolului l-a povățuit să îmbrace haina monahală.
După mutarea Patriarhului Eutihie la Domnul, Ioan a fost ales Patriarh în locul lui. I se spune postitorul, pentru viața lui de postiri și rugăciuni necurmate.
Pentru aceasta Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor și al proorocirii. A fost îngropat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.