19 aprilie 2026
România

viețile sfinților

Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena și a fost unul dintre oamenii înțelepți ai Areopagului. Însușindu-și învățătura grecească, a dorit să și-o definească și pentru aceasta s-a dus în Egipt. Întorcându-se în Atena, Dionisie s-a căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Sfințit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara

Viața Sf. Sfințit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian mai era numit și Magul sau Vrăjitorul. În timpul împăratului Deciu (249-251) locuia în Antiohia (între Siria și Arabia). Părinții lui erau păgâni și oameni superstițioși. Încă de mic a fost inițiat în tainele păgânismului, iar la vârsta de 10 ani lua parte la

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani

Viața Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul veacului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din Muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, vreme de 60 de ani. Vara şi

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani

Viața Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ în veacul al XV-lea şi, de mic, dorind viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune.

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Roman Melodul

Viața Cuviosului Roman, făcătorul de condace Sfântul Cuvios Roman Melodul a trăit pe la sfârșitul secolului al V-lea și prima jumătate a secolului al VI-lea. S-a născut în Cetatea Emesa din Siria. A slujit lui Dumnezeu ca paraclisier în Biserica din Berit (azi Beirut). În timpul domniei împăratului Anastasie (491-518) se afla la Biserica ‘Preasfânta

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Apostol Anania

Viaţa Sfântului Apostol Anania Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei şaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Damascului. Sfântul Apostol Anania l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, pentru că Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi acolo să caute în casa lui Iuda pe un

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari Sfântul Grigorie s-a născut în Armenia Mare, pe la anul 257, într-o familie înrudită cu dinastia imperială a Arsacizilor. Dar, din pricina tulburărilor din acea vreme, părinții săi au fost uciși, iar el, copil fiind, a găsit scăpare în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul

Viața Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul a trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint și nepotul episcopului Petru din același oraș. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim și de acolo la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

Viața Sfântului Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul s-a născut în anul 1134 la Lefkara, în insula Cipru. Părinţii lui se numeau Atanasie şi Eudoxia, care l-au crescut în dreapta credinţă ortodoxă. Ajungând la vârsta de 18 ani, dorind jugul cel uşor al Domnului, a părăsit în ascuns casa părintească şi

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Proroc Baruh

Viața Sfântului Proroc Baruh Sfântul Proroc Baruh († 583 î. Hr.) – Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Prorocului Ieremia (a prorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.). În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim

Citeşte mai mult