22 mai 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani

Viața Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ în veacul al XV-lea şi, de mic, dorind viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. După o vreme, Cuviosul Iosif a luat binecuvântare de la egumenul său şi a plecat să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim.

S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu câţiva ucenici, răbdând multe ispite de la diavol. Ducând o viaţă de o înaltă trăire duhovnicească, şi-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate monahală românească din Ţara Sfântă.

Dar, năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. Astfel sihăstria lui Iosif s-a mutat din Valea Iordanului în Moldova, pe Muntele Bisericanilor.

După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Buna-Vestire, construind şi chilii împrejur. Pentru viaţa monahală de aici, a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiţilor din Constantinopol, rânduială care presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor şi ascultarea.

Năvălind turcii, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece spre Sfântul Munte Athos. Pe drum, însă, li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”.

La această minunată vedere, ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”. Iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, că şi aici este grădina mea!”. În amintirea acestei minuni ei au aşezat acolo o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Mai târziu Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică al celor ce se rugau pururea în biserică, pentru că monahii se rugau aici ziua şi noaptea, cu lacrimi, şi mulţi credincioşi se vindecau de boli, prin rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif. Deci, bine vieţuind până la adânci bătrâneţi şi făcător de minuni arătându-se, a răposat cu pace.