27 iunie 2026
România

mucenic

Calendar Ortodox

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință Sceptrul împărăţiei Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsufleţit, dădea

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului Asiei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului În zilele Apostolilor și pe vremea împărăției lui Domițian, s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor, încât prin toată lumea se trimitea la domni și la stăpânitori scrisori de la împăratul, ca să se supună creștinii poruncilor împărătești și să primească credința cea rea a nebuniei idolilor și să

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei

Viața Sfântului Mucenic Eupsihie din Cezareea S-a născut şi a crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician; şi a petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Caliopie

Viața Sfântului Mucenic Caliopie Sfântul Mucenic Caliopie (✝304) s-a născut în orașul Perga din Pamfilia (Asia Mică). Tatăl său făcea parte din administrația imperială, având funcția de senator. A rămas orfan de tată la câteva zile după naștere, iar mama sa, Teoclia, femeie credincioasă, i-a dat o educație aleasă. În timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium Sfântul Mucenic Irineu, a fost episcop în oraşul Sirmium – astăzi Sremska Mitroviţa Serbia – din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor declanşată la ordinul împăratului Diocleţian, mărturisindu-şi în continuare

Citeşte mai mult
Breakfast

Sfântul noul mucenic Dima

Sfântul noul mucenic Dima – A pătimit în Smirna (Asia Mică) în anul 1363 și s-a săvârșit prin sabie.

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău

Viața Sfântului Mucenic Sava de la Buzău S-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în vremea când această parte a ţării era stăpânită de goţi. Crescând duhovniceşte sub povaţa preoţilor Sansalas şi Gutticas, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, râvna pentru rugăciune, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon preotul, din Laodiceea

Viața Sfântului Mucenic Artemon Sf. Artemon a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi). Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Crescent

Viața Sfântului Mucenic Crescent S-a născut și a trăit în orașul Mira Lichiei. La toate întrebările guvernatorului provinciei și la toate îndemnurile de a jertfi zeilor răspundea: „Sunt creștin!”. În urma chinurilor la care a fost supus a primit a primit moarte martirică. Troparul, glas 4: Mucenicul Tău, Doamne, Crescent, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei Despre Sf. Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei. Crescând numărul creştinilor în Persia şi având biserici, episcopi, preoţi şi diaconii lor, s-au pornit spre mînie şi iuţime vrăjitorii cei ce-şi trăgeau seminţia lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învăţători, povăţuitori şi apărători ai păgâneştii şi mincinoasei

Citeşte mai mult