15 martie 2026
România

Acatist

Rugăciuni

Viata și Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Icos 1 Îngerii cei

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,Izvorâtorul de mir

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă

Citeşte mai mult
Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Acatist” – Prevestitoarea de la Mănăstirea Zografu

Icoana Maicii Domnului „Acatist” – „Prevestitoarea” de la Mănăstirea Zografu În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1  Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfintei Muceniţe Eugenia

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfintei Muceniţe Eugenia, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae,

Citeşte mai mult
Rugăciuni

Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea: Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă. Condacul 1 Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos,

Citeşte mai mult