Sfântul şi Dreptul Simeon (sec. I)
Este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.
Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Prorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte.
În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume.
La 40 de zile după naştere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi.
Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“.
El a prorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce.
Deşi, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinţi Părinţi socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului”, (Luca II, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot.
Tradiţia spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) şi aşezate în Biserica Halcopratiei.
Tropar Glasul 4
Astăzi bătrânul Simeon se umple de bucurie, primind în brațe în chip de Prunc pe Dumnezeu cel Veșnic. Și, cerând să fie slobozit din legăturile cărnii, strigă: Văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor.
sursa: basilica.ro