Viața Sfântului Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei
Datorită vieții sale creștine autentice și pentru smerenia și iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomidiei (Asia Mică).
Nicomidia a fost întemeiată în anul 264 î.Hs., de către regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziția ei era în extremitatea estica a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit și oarecum paralel cu țărmurile sudice ale. Astăzi pe locul ei se află orașul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Dioclețian 284-305, orașul Nicomidia devine reședința acestuia și pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman.
Împăratul Dioclețian sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a hoardelor barbare, inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului care erau grupați într-un colegiu format din: doi Auguști – Dioclețian (care avea în subordine partea orientală Imperiului Roman și avea întâietate în ce privește conducere întregului Imperiu) și Maximian (împărat asociat de Dioclețian și care avea în subordine partea occidentală a Imperiului), lor li se subordonau doi Cezari – Galeriu (în subordinea lui Dioclețian, pentru partea orientală) și Constanțiu I (în subordinea lui Maximian).
Sub presiunea Cezarului Galeriu, Dioclețian declanșează în 23 februarie 303 o puternică persecuție supra creștinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomidia, urmată de întemnițarea Episcopului Antim.
Fiind nemulțumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomidia, în absența împăratului Dioclețian, punându-le ca și Nero odinioară pe seama creștinilor. În urma acestor fapte, Dioclețian hotărăște uciderea creștinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial.
Lactanțiu spune: „Oficialii imperiali creștini, precum și toți oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâți decât să se lepede de credință”. Această persecuție a durat în Nicomidia din anul 303 până în anul 305 și a dus la moartea prin martiriu a circa 20 000 de creștini.
Deși întemnițat Episcopul Antim a reușit să păstreze legătura cu mulți dintre cei care erau supuși persecuției lui Dioclețian în Nicomidia, trimițându-le scrisori de încurajare și întărire prin diaconul său Teofil. Într-un din misiunile sale, diaconul Teofil este prins și asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim.
Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecății Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomidia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credința creștină și văzând că din contră el mărturisește și cu mai multă puterea credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian poruncește să fie decapitat. Creștinii noaptea ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim și îl îngroapă cu mare cinste.