joi, 5 decembrie 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei

A păstorit cu înţelepciune şi curaj în timpul prigoanei lui Diocleţian. Fiind izgonit din scaun, umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini prin scrisori şi rugăciune. Domnul Hristos i S-a arătat Sfântului Petru într-o vedenie, cerându-i să nu-l facă pe ereticul Arie urmaşul său. A pătimit moarte martirică, prin tăierea capului, la porunca împăratului

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei

Era roman de neam, a fost adus la Hristos de marii Apostoli Petru şi Pavel. Clement a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet, timp de zece ani. A fost botezat de Sfântul Apostol Petru, devenind astfel un adevărat discipol al lui Hristos. Văzând râvna cu care predica Adevărul, păgânii l-au denunțat

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Sfințit Mucenic Nicandru, episcopul Mirelor, și Sf. Mc. Ermeu, preotul

Viața Sf. Sfințit Mucenic Nicandru, episcopul Mirelor, și Sf. Mc. Ermeu, preotul Au fost ucenicii Sfântului Apostol Tit, convertind mulți la Hristos. Au fost prinși de păgâni și aduși înaintea lui Livanie (Libaniu) comitul, spre întrebare, silindu-i să se lepede de Hristos. Au fost legați de cai iuți pentru a fi târâți pe pământ, au fost

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Viața Sfântului Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcop al Atenei, a fost unul dintre înțelepții Areopagului. A primit botezul creștin de la Sfântul Apostol Pavel care l-a și hirotonit episcop al Atenei. Numele grecesc Ierotei înseamnă „cel sfințit de Dumnezeu”. Sfântul Mucenic Ierotei a fost de față la Adormirea Maicii Domnului și

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena și a fost unul dintre oamenii înțelepți ai Areopagului. Însușindu-și învățătura grecească, a dorit să și-o definească și pentru aceasta s-a dus în Egipt. Întorcându-se în Atena, Dionisie s-a căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Sfințit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara

Viața Sf. Sfințit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian mai era numit și Magul sau Vrăjitorul. În timpul împăratului Deciu (249-251) locuia în Antiohia (între Siria și Arabia). Părinții lui erau păgâni și oameni superstițioși. Încă de mic a fost inițiat în tainele păgânismului, iar la vârsta de 10 ani lua parte la

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope S-a născut în orașul Sinopi, iar părinții săi au fost Pamfil și Maria. Încă din tinerețe s-a învrednicit de darul Duhului Sfânt, făcând minuni. A fost ales Episcop al orașului Sinopi. În timpul împăratului Traian (98-117), a suferit moarte martirică din porunca dregătorului African († 117).

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝)  Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi S-a născut în ţinutul Vrancei, în prima jumătate a veacului al XVII-lea şi, iubind din tinereţe viaţa călugărească, s-a lepădat de lume şi a primit sfântul chip îngeresc la Schitul Brazi. Cugetând ziua şi noaptea la Legea lui Dumnezeu şi deprinzând de la dascălii încercaţi din

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Apostol Codrat

Viața Sfântului Apostol Codrat Sfântul Sfințit Mucenic Codrat, Episcop al Magneziei, a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și Magnezia (Tesalia de răsărit). A suferit chinuri pentru propovăduirea Evangheliei și a suferit moarte martirică în timpul împăratului Adrian (117-138).

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta

Citeşte mai mult