duminică, 12 ianuarie 2025
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit

Viața Sfântului Cuvios Teodor cel Sfințit

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit a fost ucenicul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare.

Teodor s-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini, iar la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a plecat la mănăstire. Auzind de Sfântul Pahomie, a mers la mănăstirea din Tabena Egiptului şi a devenit ucenic al acestuia.

La vârsta de 25 de ani, dascălul său l-a ales pe fericitul Teodor însoţitor în cercetarea mănăstirilor puse sub povăţuirea sa. Datorită vieţii sale duhovnicești, la 30 de ani a fost hirotonit, de unde şi numele Teodor cel Sfinţit, adică preotul.

După moartea Sfântului Pahomie, fiind dezbinări şi neînţelegeri în mănăstirile pahomiene, Teodor a ales să păstorească în cele şapte mănăstiri, readucând pacea şi dragostea frăţească. Sfântul Cuvios Teodor a plecat în pace la Domnul în anul 367.

Tropar – Glasul 1

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Teodor; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

sursa: basilica.ro