19 aprilie 2026
România

Teodor

Calendar Ortodox

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Viața Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat A trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind cu neamul din cetatea Evhania (aproape de Evhaita, îm Asia Mică). Şi a fost în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredinţase cârmuirea cetăţii Heracleea, din ţinutul Pontului. Sfântul întrecea pe mulţi cu virtuţile sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvântului

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul

Viața Sfântului Cuvios Teodor Cuv. Teodor și Teofan, fratele lui, au trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele și sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuți fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte și au fost trimiși în surghiun. În

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Cuv. Teodor Studitul

Era în Constantinopol un bărbat de bun neam şi bogat, cu numele Fotin, având soţie care se numea Teoctista şi amândoi erau binecredincioşi şi temători de Dumnezeu. Aceştia au născut pe acest fericit Teodor şi botezându-l după obiceiul creştinesc, îl creşteau cu bună îngrijire şi l-au dat la învăţătura cărţii. Pe atunci era eresul luptării

Citeşte mai mult
Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor, Kostroma Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită pe 14 martie și 16 august. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și seamănă cu celebra icoană a Maicii Domnului din Vladimir. Această icoană și-a primit numele

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos de la păgânul împărat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod. Vremea sfârşitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună şi zi se cinsteşte aducerea cinstitelor lui moaşte din cetatea Eracliei în Evhaita, patria

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Teodor Trihina

Viața Sfântului Cuvios Teodor Trihina Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit „Trihina”, adică „Părosul”, a fost născut şi crescut în cetatea Sfântului Constantin, fiind fiu de părinţi bogaţi. Şi lăsându-şi părinţii, bogăţia şi slava pentru Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească şi s-a făcut monah. Şi avea o viaţă atât de aspră şi atât şi-a

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

Viața Sfântului Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei Originar din Sicheot, de lângă Ancira, Sfântul Teodor a trăit la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. La vârsta de 14 ani, cu acordul mamei sale, s-a aşezat într-o peşteră de munte, lângă Biserica Sfântul Gheorghe, unde a petrecut mulţi ani în post şi rugăciune. La

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit

Viața Sfântului Cuvios Teodor cel Sfințit Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit a fost ucenicul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare. Teodor s-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini, iar la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a plecat la mănăstire. Auzind de Sfântul Pahomie, a mers la mănăstirea din Tabena Egiptului şi

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Viața Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron Sfântul Teodor a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş de seamă în armata romană în legiunea Tironilor formată din ostaşi tineri (de aici şi numele de Teodor Tiron ce-l poartă) sub conducerea generalului Vringa. La

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor, Kostroma Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită pe 14 martie și 16 august. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și seamănă cu celebra icoană a Maicii Domnului din Vladimir. Această icoană și-a primit numele

Citeşte mai mult