20 iunie 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfânta Muceniță Alexandra, împărăteasa

Viața Sfintei Mucenițe Alexandra Împărăteasa

Alexandra, muceniţa lui Hristos Dumnezeu, era soţia împă­ratului Diocleţian.

Deci văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat înaintea împăratului, în vreme ce el aducea jertfă idolilor, şi s-a mărturisit pe sine creştină; pentru aceea a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca să fie tăiaţi cei doi, Gheorghe şi Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu şi şi-a dat sufletul.

Iar Apolo, Isachie şi Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muncitorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Deci, înfăţişându-se cu îndrăznire, au mustrat pe împărat, numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii.

Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde. Dimineaţa, scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat, iar Apolo şi Isachie, iarăşi să fie puşi la închisoare şi să fie ucişi cu foamea. După câteva zile, fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor în mâna Domnului.

Glasul 2

Ca ceea ce cu Hristos impreuna imparatesti si te-ai imbogatit cu indrazneala, dumnezeiasca imparateasa, soleste pentru noi, credinciosii, care te punem mijlocitoare, si vindecarea slabiciunilor si boalelor noastre, Alexandra, iti cerem cu dorire, ca sa fim aflati curati la judecata si sa stam, impreuna cu tine, inaintea Lui.

sursa: basilica.ro