22 mai 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfânta Cuvioasă Elisabeta

Viața Sfântei Cuvioase Elisabeta

Cuvioasa Elisabeta a fost dăruită de Dumnezeu părinţilor ei, creştini evlavioşi de neam ales din Heracleea Traciei, prin mijlocirea minunată a Sfintei Muceniţe Glicheria (prăznuită la 13 mai). Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. Rămânând orfană la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său.

Acolo, Sfânta s-a nevoit aspru, devenind, nu după mult timp, un vas al alegerii dumnezeieşti. Ochii sufletului ei erau necontenit aţintiţi asupra frumuseţilor dumnezeieşti, pentru care, urmând smereniei vameşului, trei ani nu şi-a ridicat privirea de la pământ. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspru, suferind frigul nopţii şi arşita zilei.

Purta aceeaşi haină şi umbla desculţă chiar şi iarna, dar iubirea de Dumnezeu, care îi înflăcăra inima, îi era haină şi acoperământ. Lacrimile care îi curgeau când psalmodia le socotea drept o baie cu aromate, iar când înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era luminată de sus cu lumină cerească. Avea ca hrană, cel mai adesea, doar Sfânta Împărtăşanie, iar uneori se hrănea, dar nu cu pâine, ci numai cu verdeţuri şi legume, pentru că untdelemn şi vin n-a gustat niciodată. De multe ori stăruia în postire câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic.

Când stareţa mănăstirii s-a apropiat de sfârşitul vieţii sale pământeşti, a numit-o pe Cuvioasa Elisabeta în locul său, aceasta fiind binecuvântată în noua slujire de către însuşi Sfântul Patriarh Ghenadie (458-471, prăznuit la 17 noiembrie). Domnul i-a înmulţit atunci darurile, astfel încât Sfânta săvârşea multe minuni: vindeca boli incurabile, izgonea demoni şi prorocea cele viitoare. Astfel, ea l-a înştiinţat pe împăratul Leon I (457-474) despre înfricoşătorul incendiu care urma să izbucnească în Constantinopol în anul 465 (amintit în sinaxar la 1 septembrie), fapt pe care l-a prorocit şi Sfântul Daniil Stâlpnicul (pomenit la 11 decembrie).

Pentru rugăciunile celor doi Sfinţi, oraşul împărătesc a fost păzit de nimicirea deplină. De aceea, în semn de recunoştinţă, împăratul a dăruit mănăstirii Cuvioasei Elisabeta un loc lângă cetate. Acolo însă era o fiară înspăimântătoare, care îi îngrozea pe locuitori. Cuvioasa s-a dus în acel loc cu sfânta Cruce şi a omorât fiara, călcând-o în picioare.

Faima ei ca făcătoare de minuni s-a răspândit atunci în tot Constantinopolul. Precum un doctor fără de arginţi, Cuvioasa Elisabeta vindeca bolnavii care îi cereau ajutorul. Prin rugăciune tămăduia toate bolile trupeşti, iar prin cuvintele şi sfaturile cele de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta bună. Într-o zi, în vremea Sfintei Liturghii a avut o vedenie şi a văzut cum cobora Duhul Sfânt, aidoma unui veşmânt de un alb luminos, care a acoperit Sfânta Masă.

Către sfârşitul îndelungatei ei vieţi pământeşti, Cuvioasa Elisabeta s-a întors la locul naşterii sale pentru a se închina moaştelor Sfintei Glicheria. Atunci i-a apărut Sfânta, amintindu-i de ocrotirea şi grija pe care a avut-o pentru ea încă din anii copilăriei, chemând-o în patria cerească la următorul praznic al Sfântului Gheorghe.

Întorcându-se în mănăstirea sa la Constantinopol, Sfânta şi-a povăţuit pentru ultima data surorile şi, cu o zi înainte de ziua prorocită, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, având faţa strălucitoare precum soarele. Apoi şi-a întins mâinile către cer, dându-şi sufletul în mâinile Domnului, în timp ce rostea cuvintele Dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta…

Era o zi de 24 aprilie a anului 540. La mormântul Cuvioasei se făceau multe vindecări şi chiar praful luat de pe mormântul ei dăruia vedere orbilor. Sfintele ei moaşte au fost aflate nestricate şi timp de mulţi ani au fost un izvor neîncetat de tămăduiri. Astăzi, o parte din moaştele Sfintei se găsesc în Grecia, la Mănăstirile Sfânta Ana – Lamia şi Dau – Pendeli.

Troparul, glas 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Elisabeta, duhul tău.

sursa: basilica.ro