joi, 5 decembrie 2024
Saschiz, Mureș, România
Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven

Icoana Maicii Domnului din Sven („Svenskaya”)

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya”, a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor (17 august).

În icoană, Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288 icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a orbit. Auzind despre minunile făcute de icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi.

Prințul s-a rugat cu râvnă în fața icoanei și a promis să construiască o mănăstire pe acel loc, donându-i tot ținutul ce se vedea de pe acel deal. După rugăciune, prințul și-a recăpătat vederea. Prima dată a văzut cărarea, apoi obiectele din apropiere și, în cele din urmă, toate împrejurimile.

După ce a făcut un altar pentru icoană, prințul a săvârșit un paraclis, iar apoi au pus piatra de temelie pentru o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul în care icoana s-a odihnit a fost tăiat și folosit ca lemn pentru alte icoane.

Icoana Maicii Domnului din Sven are două sărbători: 3 mai, a doua zi de la moartea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, ziua de pomenire a Cuviosului Alipie, iconarul Peșterilor, care a zugrăvit-o. Cinstirea de pe 17 august a fost stabilită în 1815, în semn de recunoștință pentru eliberarea celor din Briansk de invazia trupelor lui Napoleon în 1812.

Icoana este renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și este considerată ca fiind protectoare de cei dușmani.