1 iunie 2026
România

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Montanus, preotul şi soţia sa, Maxima

Viața Sf. Mc. Montanus preotul şi soţiei, Maxima Edictele de persecutare a creştinilor de la începutul secolului 4, prevedeau dărâmarea lăcaşurilor lor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărţilor sfinte şi distrugerea arhivelor, pierderea averii şi funcţiilor de stat pe care le deţineau credincioşii, exilul şi pedepsirea aspră a clericilor care nu apostaziau de la credinţa

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

Sfântul Arhanghel Gavriil este pentru oameni îngerul milostivirii şi al bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţă  de foc şi dăruită vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii“ (Evrei 1, 14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu şi om”

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

(†) Buna Vestire (Dezlegare la peşte)

Buna Vestire La Praznicul Bunei Vestiri, Iubitorul de oameni şi milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă grijă neamului omenesc, ca un părinte iubitor de fii, văzând făptura mâinilor Sale înrobită de diavolul, atrasă spre patimi şi supusă slujirii idoleşti, a binevoit să trimită pe Unul-Născut Fiul Său în lume, spre mântuirea noastră. El a încredinţat această

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Muntele netăiat”

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” este prăznuită pe 24 martie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit”. Icoana Maicii Domnului s-a aflat pentru aproximativ 250-300 de ani într-una dintre mănăstirile de monahi din Tver, până când a fost dăruită de stareț

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei

Viața Sfântului Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei Artemon (Asia Mică; sec. I) a fost unul din cei şaptezeci de apostoli şi ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Mergînd în cetatea Pisidiei Sfântul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc.

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare”

Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” este prăznuită pe 19 martie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1103, în Smolensk. Mai există și o altă icoană, lângă Okopa (mai jos de Smolensk), de același tip și cu aceeași denumire, probabil

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Lubiatov”

Icoana Maicii Domnului „Lubiatov” Această sfântă icoană a Maicii Domnului, care datează din secolul al XV-lea, s-a aflat pentru o vreme spre închinare în biserica Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov, regiunea Pskov. Pe spatele icoanei era prinsă înainte o plăcuță de argint cu o inscripție datând din anul 1890. Din inscripție aflăm că țarul

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup”

Icoana Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup” Icoana Îl prezintă pe Iisus copil, în picioare, la pieptul Maicii Sale. Numele Icoanei, „Albazin”, provine de la fortăreaţa Albazin de pe apa Amurului, ridicată în 1650 de către conducătorul cazac Hierotheus Khabarov, pe locul aşezării prinţului daurian Albaza. În 1665, ieromonahul Ermoghen de la mănăstirea Sfintei Treimi

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Danact citeţul

Viața Sfântului Mucenic Danact, citețul Odată, când au năvălit păgânii în biserică, Sfântul a luat vasele și veșmintele bisericii pentru a le salva și pentru a nu cădea în mâinile profane ale necredincioșilor. Sfântul Mucenic Danact a viețuit în secolul al II-lea, în Avlona Iliricului (Albania de astăzi) și era citeț în biserica de acolo.

Citeşte mai mult