Icoana Maicii Domnului „Lubiatov”
Această sfântă icoană a Maicii Domnului, care datează din secolul al XV-lea, s-a aflat pentru o vreme spre închinare în biserica Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov, regiunea Pskov.
Pe spatele icoanei era prinsă înainte o plăcuță de argint cu o inscripție datând din anul 1890.
Din inscripție aflăm că țarul Ivan cel Groaznic a venit în anul 1570 să pedepsească locuitorii din Pskov pentru o presupusă trădare. Novgorodul și Pskovul erau bănuite de țar că s-au aliat cu Prințul Lituaniei. Aflând aceasta, locuitorii din Pskov s-au rugat cu toții, în prima săptămână a Postului Mare, ca Țarul să se îmblânzească și să-și schimbe hotărârea.
În drumul său spre Pskov, țarul a poposit la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov.
În timpul Utreniei, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, el a strigat: „Fiți milostivi în sufletele voastre, puneți înapoi săbiile și opriți uciderea!”.
Gândul cel bun al țarului a rămas statornic în privința Pskovului. Atunci locuitorii au ieșit la porți, cu pâine și sare, făcându-i țarului primirea cuvenită.
Comuniștii au confiscat icoana în 1928, iar în 1930 ea a fost mutată în Galeria Tretiakov.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu are elemente combinate din trei tipuri iconografice ale Maicii Domnului. În principal, icoana aparține tipului „Eleousa”, asemănătoare icoanei Maicii Domnului din Vladimir (prăznuită pe 21 mai, 23 iunie și 26 august). Gestul Pruncului (de a sta cu fața lipită de a Maicii Sale) este asemănător cu cel din icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” (prăznuită pe 19 martie). Gestul Fecioarei de a indica cu mâna dreaptă spre Pruncul Hristos este specific icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” (28 iulie).
sursa: doxologia.ro