Sfântul Proroc Miheia
Viața Sfântului Proroc Miheia Sfântul Proroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminția lui Efrem și era fiul lui
Viața Sfântului Proroc Miheia Sfântul Proroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminția lui Efrem și era fiul lui
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Minsk Icoana din Minsk a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă de Sfântul Vladimir, cneaz de Korsun,
Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor” (Strastnaia) e spune că era o femeie evlavioasă, pe nume Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie
Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” În Duminica Tuturor Sfinților, precum și la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii
Viața Sfântului Tihon din Zadonsk Această stea a sfințeniei ruse a văzut lumina zilei în 1724, în familia unui paraclisier sărac din satul
Viața Sfântului Cuvios Dositei Cuviosul Dositei ascultătorul a sihăstrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povățuirea Sfântului Dorotei și care cu pace
Viața Sfântului Cuvios Dorotei Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Dorotei de Gaza mai înainte a sihăstrit în chinovia Avei Serida, aproape
Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, și era filosof desăvârșit.
Viaţa Sfântului Mucenic Anichit Fiind păgânul împărat Diocleţian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creştini înaintea întregului sfat şi a pus de
Viața Sfântului Mucenic Fotie Fiind păgânul împărat Dioclețian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creștini înaintea întregului sfat și a pus de