Viața Sfântului Cuvios Dorotei
Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Dorotei de Gaza mai înainte a sihăstrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urmă și-a întemeiat mănăstirea sa, după săvârșirea lui Ava Ioan, căruia îi ziceau „prorocul”, și a isprăvit tăcerea cea desăvârșită a marelui Varsanufie, și care cu pace s-a săvârșit. Aici ucenicii săi au adunat Învățăturile Duhovnicești care au devenit în timp una din lucrările fundamentale pentru viața monastică ortodoxă. Scrierile sale fac parte din Filocalie, și ele sunt singura mărturie concretă rămasă peste veacuri de la Sfântul Dorotei.