Ev. Marcu 10, 24-32
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne
Fraților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om
În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, îl întreba: Învățătorule bun,
Fraților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea
Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia A trăit în Nicomidia (Bitinia, Asia Mică) în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-314). Nu a vrut să jertfească idolilor
Viața Sfântului Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului Numit și Eugenicul (sec. XV) Marcu Eugenicul a fost mitropolitul Efesului în vreme de grea încercare pentru
Viața Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar, din părinţi creştini,
Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se
Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. Mare bucurie să socotiți, frații mei,
Viața Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei S-a născut în anul 295, în Alexandria Egiptului, din părinți creștini. La 8 iunie 328, Sfântul Atanasie