Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.