Viața Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei
S-a născut în anul 1490 în satul Pili din Tesalia Greciei, ca fiu al unor părinţi dreptcredincioşi, Sotirie şi Maria, care i-au dat o bună creştere, sădindu-i în suflet cuvântul Evangheliei lui Hristos. La vârsta de 10 ani a plecat la Trikala, unde a intrat sub povaţa arhiepiscopului Marcu al Larisei (1499-1527, cu reşedinţa la Trikala), care l-a dat la învăţătură şi l-a primit ca ucenic.
A primit tunderea în monahism la vârsta de 16 ani, dându-i-se numele de Visarion, în amintirea Sfântului Visarion I, fost arhiepiscop al Larisei (1490-1499). Ca monah, tânărul Visarion vieţuia în deplină smerenie, ascultare şi neagonisire, fiind stăruitor în rugăciuni, privegheri şi postiri. La vârsta de 26 de ani a fost hirotonit diacon şi, la scurt timp, preot, iar în anul 1517 a fost hirotonit episcop al Elasonului.
Însă poporul acelei cetăţi, din pricina mândriei, nu l-a primit ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de Arhiepiscopie. De aceea, locuitorii cetăţii au mers cu îndrăzneală şi, pentru daruri, au luat un alt arhiereu, după vrerea lor.
Atunci, smeritul ierarh Visarion a rămas, vreme de 4 ani, să-l ajute pe dascălul său, arhiepiscopul Marcu, în greaua slujire pe care o avea sub stăpânirea otomană, întărind poporul în dreapta credinţă şi arătând multă milostivire către cei săraci. În anul 1521 a fost pus episcop al cetăţii Stagon (astăzi Kalambaka).
Şi, păstorind în episcopia aceea 6 ani, multe supărări şi prigoniri a suferit, cu îndelungă-răbdare, de la un preot nevrednic, numit Dometie, care-l clevetea neîncetat.
Iar după ce arhiepiscopul Marcu a trecut la cele veşnice, în anul 1527, atunci, cu alegerea şi cu cererea episcopilor, şi a clericilor acelei eparhii, precum şi a tot poporul dreptcredincios, Sfântul Visarion a fost rânduit în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia I al Constantinopolului (1522-1545).
Cât a cârmuit această eparhie, a săvârşit cele plăcute lui Dumnezeu: răscumpăra pe cei robiţi şi ajutora cu daruri pe cei săraci şi lipsiţi. Totodată, s-a arătat purtător de grijă pentru bunăstarea păstoriţilor, străduindu-se să se deschidă drumuri între Tesalia şi Epir şi să se zidească poduri peste ape. Astfel, a făcut poduri mari peste râurile Aheloos şi Pinios, peste care mai înainte nimeni nu putea trece.
Sfântul a ctitorit mai multe mănăstiri, cea mai cunoscută fiind cea închinată Schimbării la Faţă a Mântuitorului, numită Dusicon, aproape de satul natal, la care a avut ajutor întru toate pe fratele lui, Ignatie episcopul.
În acest chip, bine şi cu bucurie dumnezeiască chivernisindu-şi turma sa duhovnicească, fiind în vârstă de doar 50 de ani, s-a mutat la Domnul, în ziua de 13 septembrie 1540, iar prăznuirea lui se face la 15 septembrie, din pricina praznicului Înălţării Sfintei Cruci.
Moaştele Sfântului Visarion s-au arătat făcătoare de minuni. Capul său se păstrează până astăzi în Mănăstirea zidită de el la Dusicon. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în vremea unor epidemii de ciumă, moaştele Sfântului au fost aduse de două ori în Ţara Românească, potolind ciuma. De aceea, românii au arătat mare evlavie faţă de acest Sfânt făcător de minuni, închinându-i cu recunoştinţă mai multe biserici în Bucureşti şi în ţară.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.