marți, 20 mai 2025
Saschiz, Mureș, România

Timotei

Apostolul zilei

Ap. II Timotei 3, 10-15

Fiule Timotei, tu mi-ai urmat în învățătură, în purtare, în năzuință, în credință, în îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruință, în prigonirile și suferințele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat!, și din toate m-a izbăvit Domnul. Și toți care voiesc să trăiască în chip cucernic întru Hristos Iisus,

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. I Timotei 4, 9-15

Fiule Timotei, vrednic de credință este acest cuvânt și vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne și ostenim și suntem ocărâți și ne luptăm, de vreme ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu Cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor. Acestea să le poruncești și să-i înveți. Nimeni să nu disprețuiască

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Apostol Timotei 

Viața Sfântului Apostol Timotei Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri „fiul său”, alteori „fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: „…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. I Timotei 1, 15-17

Fraților, vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Și tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Timotei

Viața Sfântului Mucenic Timotei Slăvitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina și, fiind desăvârșit și la viață și la cuvânt, a fost făcut învățător al dreptei credințe. Deci, fiind prins și stând de față la Gaza înaintea lui Urban, a spus că este din partea creștinilor. Atunci a fost bătut rău și chinuit în

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Viața Sfântului Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei A fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni. Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o puternică persecuție împotriva creștinilor, supunând supliciilor pe

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Timotei şi soţia sa, Mavra

Viața Sfântului Mucenic Timotei şi soţiei sale, Mavra Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăța poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-și femeie pe Mavra, și nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, și l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-și aducă

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Timotei

Viața Sfântului Cuvios Timotei Sfântul Cuvios Timotei († începutul sec. IX) a intrat de mic în Mănăstirea Simvoli de la baza muntelui Olimp, din Asia Mică. A fost ucenicul cuviosului Teoctist, povăţuitorul lui Platon mărturisitorul şi a altor monahi apărători ai Ortodoxiei. Trăind în munţi şi pustietăţi, se nevoia în post, înfrânare şi rugăciuni, şi

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. II Timotei 4, 9-22

Fiule Timotei, silește-te să vii curând la mine, că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația; numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire. Pe Tihic l-am trimis la Efes. Când vei veni,

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. II Timotei 3, 16-17; 4, 1-4

Fiule Timotei, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn, deci, stăruitor, în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii

Citeşte mai mult