18 aprilie 2026
România

sinaxar

Calendar Ortodox

Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia (secolul I)

Viața Sf. Ap. Arhip, Filimon și Apfia Sfântul Arhip, unul din cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Colose din Frigia (Asia Mică) după sfârșitul Sfântului Epafrast, în timp ce Sfântul Apostol Pavel era întemnițat la Roma. Filimon era un cetățean înstărit și totodată un creștin binecredincios din Colose. În casa lui se

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Leon cel Mare, Episcopul Romei

Viața Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Romei Sfântul Leon, Episcopul Romei (29 sept. 440 – 10 nov. 461) a fost succesorul Episcopului Sixt al III-lea (432-440). În vremea respectivă hunii, prin atacurile lor, stăpâneau nordul Italiei. Atunci Sfântul Leon a salvat oraşul, deoarece îmbrăcându-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfinţii Împăraţi Marcian şi Pulheria

Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie fiind de opt ani, şi pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia şi Marina. Şi era Pulheria cu cinci ani mai mare decât fratele său, foarte înţeleaptă şi curată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dăruit-o ca pe un dar împărăţiei greceşti, spre

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Viața Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron Sfântul Teodor a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş de seamă în armata romană în legiunea Tironilor formată din ostaşi tineri (de aici şi numele de Teodor Tiron ce-l poartă) sub conducerea generalului Vringa. La

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierah Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului

Viața Sfântul Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului Sfântul Ierarh Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. Sfântul a fost contemporan cu Sfântul Leon, Papa Romei şi a luptat contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor. El nu a mai reuşit să se bucure de triumful Ortodoxiei de la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451,

Citeşte mai mult
Uncategorized

Sfântul Mucenic Valent diaconul

Viaţa Sfântului Mucenic Valent   În Cezareea Palestinei au pătimit pentru Hristos 12 sfinţi mucenici care s-au învrednicit de darul proorocesc şi apostolesc. Ei au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, iar cel întâi, cu numărul şi cu rânduiala, era Sfântul Pamfil, presviterul acelei cetăţi. El era de neam din Beirut, deprins din tinereţe cu

Citeşte mai mult
Uncategorized

Sfântul Mucenic Pamfil preotul

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pamfil Originar din oraşul Berit (azi Beirut), Sfântul Mucenic Pamfil a fost un om învăţat care a studiat Sfânta Scriptură şi a împlinit virtuţile creştine în timpul vieţii sale. El a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărţi. Totodată, a întemeiat şi

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfânta Cuvioasă Apolinaria

Viața Sfintei Cuvioase Apolinaria Sfânta Apolinaria covârșea cu frumusețea și cu înțelepciunea pe multe femei ale acelei vremi. Și în tânăra vârstă a ei a dorit fecioria și se ruga lui Dumnezeu, ziua și noaptea, ca să-și câștige dorința ei, adică să rămână fecioară până la moarte. Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumusețe

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Dometian, Episcopul Melitenei

Viața Sfântului Cuvios Dometian, Episcopul Melitenei Sfântul Dometian, ajungând prieten al împăratului Mauriciu și al împărătesei lui și dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci. Acest cuvios părinte a trăit pe timpul împăratului Justin cel mic. Părinții lui, care se numeau Teodor

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfânta Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

În toate necazurile, ca și în multele strâmtorări, Emilia s-a arătat o femeie vitează, o eroină adevărată. Toate mamele îndurerate ar trebui s-o urmeze, ca să nu deznădăjduiască în necazurile lor. Întotdeauna să se lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, și vor birui durerea. Astfel vor da neapărat mărturie că mama este „cea mai mare eroină a istoriei”.

Citeşte mai mult