25 iunie 2026
România

Sfinții zilei

Calendar Ortodox

Sfânta Muceniță Suzana, regina Georgiei

Viața Sfintei Mucenițe Suzana, regina Georgiei Sfânta Șushanik (Suzana) a fost soția prințului Varsken al Georgiei, conducătorul provinciei Hereti. Fiind crescută într-o familie creștină evlavioasă, a fost adânc pătrunsă de dragoste și frica de Dumnezeu. În acea perioadă, regiunea Kartli se afla sub o presiune politică adâncă din partea Persiei, iar prințul Varsken l-a vizitat

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Fanurie

Viața Sfântului Mucenic Fanurie Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se știe când anume a trăit, nici cum i-a fost sfârșitul. Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare

Viața Sfântului Cuvios Pimen cel Mare Cuviosul Pimen era de neam egiptean. El, luând pe cei șapte frați ai lui, s-a dus în una din mănăstirile viețuitorilor din pustia Egiptului și s-a făcut monah împreună cu dânșii. După câțiva ani, maica lor văduvă, pornindu-se din fireasca dragoste către fiii săi, s-a dus la dânșii, voind

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Adrian

Viața Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, soția sa Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgânul împărat Maximian, omorând pretutindeni mulți creștini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, și a intrat mai întâi în capiștea idolească, de s-a închinat necuraților zei. Apoi, căzând cu fața în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Apostol Tit

Viața Sfântului Apostol Tit Sfântul Apostol Tit era de fel din Creta și din părinți de bun neam, pentru că se trăgea din seminția lui Miroi, antipatul Cretei; dar erau necredincioși, deoarece se țineau de păgânătatea închinării de idoli, și chiar el singur tot aceleași păgânătăți a slujit de la început. El din tinerețea lui

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolul

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Cosma Etolul Sfântul Cosma, acest om cu adevărat al lui Dumnezeu, învățător și propovăduitor al dumnezeieștii Evanghelii a lui Hristos, era din Etolia, dintr-un mic sat cu numele Megalo Dendro. El s-a născut în 1714, ca fiu al unor părinți evlavioși. Crescut de aceștia în învățătura Domnului, când a fost de

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Eutihie Sfântul Eutihie avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, și-a lăsat părinții și rudele și s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de Apostolul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Deci, urmând obiceiurilor lui și fiind următor vieții aceluia, învățase de la dânsul cereasca înțelepciune, și

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum Sfântul Irineu era de neam din părțile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinerețe a învățat înțelepciunea elinească, facându-se filosof ales. Și auzind el de duhovniceasca înțelepciune creștinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înțelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Calinic, Patriarhul Constantinopolului

Viața Sfântului Ierarh Calinic, Patriarhul Constantinopolului Sfântul Calinic a fost mai întâi preot și păzitor de vase al bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne. Apoi, ducându-se către Domnul patriarhul Pavel, Sfântul Calinic a fost ridicat la scaunul patriarhiei pe vremea împărăției lui Iustinian al II-lea, care era rău la nărav și netemător de Dumnezeu

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝  Sfântul Mucenic Lup

Viața Sfântului Mucenic Lup Sfântul Mucenic Lup a trăit pe vremea împărăției lui Aurelian. El era rob al unui oarecare stăpân, dar liber întru Hristos Domnul, în Care credea. Și umplându-se el de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. De aceea,

Citeşte mai mult