27 august 2026
România

sfânt

Evanghelia zilei

Ev. Luca 11, 34-41

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfinții Cuvioși Palamiți: părinții Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Constanțiu și Caloni (Cali), frații săi, Teodosie și Macarie, și surorile lui, Epiharia și Teodota

Formarea spirituală a Sfântului Grigorie Palama, numit Teologul Luminii Dumnezeiești, își are baza în educația primită de la părinți, Constanțiu și Kalloni. Constantin a fost senator al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282–1328), dar și un mare isihast. Înainte de a muri, tatăl Sfântului Grigorie a intrat în cinul monahal, primind numele Constanţiu. La acel

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 11, 29-33

În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost Iona un semn pentru niniviteni, așa va fi și Fiul Omului semn pentru acest neam. Regina de la miazăzi se

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. I Tesaloniceni 2, 20; 3, 1-8

Fraților, voi sunteți mărirea și bucuria noastră. De aceea, nemaiputând răbda, noi am hotărât să rămânem singuri la Atena. Și am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu și împreună-lucrător cu noi la Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îndemne în credința voastră, ca nimeni să nu se clatine

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 8, 16-21

Zis-a Domnul: Nimeni, aprinzând făclia, nu o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o așază în sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic tăinuit care să nu se arate și nimic ascuns care să nu se cunoască și să nu vină la vedere. Luați seama,

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. II Corinteni 8, 1-5

Fraților, vă fac cunoscut harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei; că, în multa lor încercare prin necaz, prisosul bucuriei lor și sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăția dărniciei lor. Și mărturisesc că de voia lor au dat, după putere și peste putere, cu multă rugăminte cerând har de a lua și ei

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 11, 23-26

Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. I Tesaloniceni 2, 14-20

Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care și pe Domnul Iisus L-au omorât ca și pe prorocii lor; și pe noi ne-au prigonit

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 11, 14-23

În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. I Tesaloniceni 2, 9-14

Fraților, vă aduceți aminte de osteneala și de truda noastră; lucrând zi și noapte, ca să nu fim povară niciunuia din voi, așa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt și cât de drept și fără de prihană ne-am purtat între voi credincioșii; ca un părinte pe

Citeşte mai mult