26 august 2026
România

sfânt

Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Nicon

Viața Sfântului Cuvios Nicon Cuviosul părintele nostru Nicon s-a născut în cetatea ce se numește Iuriev și era dreptcredincios și bun la obiceiuri. Căci încă din tânăra vârsta, voind să slujească lui Dumnezeu, a mers la Sfântul Serghie în mănăstire și s-a rugat sfântului să-l îmbrace în chipul monahicesc. Iar Sfântul Serghie l-a trimis la

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mare Mucenic Mercurie

Viața Sfântului Mare Mucenic Mercurie A trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare. În acea vreme, imperiul era încercat de năvălirile barbarilor. Însuși împăratul Deciu venise pe câmpul de luptă

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 18, 18-27

În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. Coloseni 3, 12-16

Fraților, îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei

A păstorit cu înţelepciune şi curaj în timpul prigoanei lui Diocleţian. Fiind izgonit din scaun, umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini prin scrisori şi rugăciune. Domnul Hristos i S-a arătat Sfântului Petru într-o vedenie, cerându-i să nu-l facă pe ereticul Arie urmaşul său. A pătimit moarte martirică, prin tăierea capului, la porunca împăratului

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei

Era roman de neam, a fost adus la Hristos de marii Apostoli Petru şi Pavel. Clement a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet, timp de zece ani. A fost botezat de Sfântul Apostol Petru, devenind astfel un adevărat discipol al lui Hristos. Văzând râvna cu care predica Adevărul, păgânii l-au denunțat

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Grigorie, Episcopul Acragandelor

Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor (în Sicilia), a trăit în perioada 559–630. A fost de mic iubitor de învățătură și de Sfintele Scripturi. A trăit în Cartagina, Antiohia, apoi Ierusalim și Constantinopol. A devenit renumit pentru puterea cu care a combătut această erezia monotelistă și a ajuns episcop în locul natal – Acraganda (Agrigento). Troparul,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Amfilohie, Episcopul Iconiei

Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gâlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: „Amfilohie,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brîncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Era ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a învrednicit a vedea pe Sfântul Apostol Pavel vorbind la urechea acelui sfânt. Troparul, glas 4 Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Citeşte mai mult