Viața Sfântului Mucenic Uar
A pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Maximian (285-305). Era soldat în armata romană din Egipt și creștin în ascuns. În anul 304, oamenii împăratului au prins în pustiul Egiptului șapte dascăli creștini, pe care i-au chinuit și i-au întemnițat pentru mărturisirea credinței creștine.
A doua zi, de dimineață, când au venit oamenii împăratului să-i ducă la judecată pe cei șapte dascăli, l-au găsit și pe Uar între ei. Deoarece, unul dintre părinți murise, Uar i-a luat locul și s-a prezentat și el în fața judecătorului și a recunoscut că este creștin. În urma mărturisirii sale, Sfântul Mucenic Uar a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică.
Tropar – Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Uar, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
sursa: basilica.ro