Cel între sfinți, părintele nostru Ghenadie I, a trăit în secolul al V-lea și a slujit ca Patriarh al Constantinopolului între anii 458-471. Printre altele, este cunoscut și pentru faptul de a fi fost un adept al școlii antiohiene de exegeză.
Sursa principală pentru cele ce se știu despre viața Sf. Ghenadie este cartea „Grădina sufletelor”, scrisă de sfinții Sofronie și Ioan, călugări la mănăstirea Salamina, de lângă Alexandria.
Ghenadie era preot în Constantinopol când, după moartea patriarhului Anatolie în anul 458, a fost ales să îi succeadă acestuia pe tronul Bisericii din Constantinopol ca Patriarh, fiind sprijinit de împăratul Leon I „cel Mare” (457-474).
Încă de la începutul păstoririi, Ghenadie și-a dovedit zelul său pentru credința creștină și pentru menținerea disciplinei monahale și a clerului, disciplină care slăbise în acea perioadă. Se distingea prin blândețea lui, toleranță, puritate și abstinență.
După cum relata Theodorus Lector (Theodoros Anagnostes) în a sa Historia Ecclesiastica, Sf. Ghenadie a hotărât ca nimeni să nu poată deveni membru al clerului până nu învăța Psaltirea pe de rost.
Sf. Ghenadie s-a străduit să elimine simonia (vânzarea și cumpărarea harului de a săvârși slujbe bisericești, în locul dobândirii acestui har prin vrednicie), care era, din păcate, destul de răspândită în acea perioadă.
În anul 471 Sf. Ghenadie a adormit în pace, după ce păstorise timp de 13 ani Biserica din Constantinopol.