Viața Sfântului Cuvios Ioan Colibașul
La jumătatea secolului al V-lea trăia în Constantinopol un general numit Eutropius, slujitor la curtea împărătească. Dumnezeu îi dăruise trei copii. Doi erau ca și el, în slujba împăratului, iar al treilea, anume Ioan, sporea cu învățătura și cu rugăciunea. Spre a-l îndemna și mai mult în căile Domnului, Eutropius i-a dăruit o evanghelie ferecată cu aur.
Într-o zi s-a oprit la casa generalului un monah venit tocmai din mănăstirea akimiților (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică) care călătorea spre Ierusalim.
Tânărul Ioan s-a înțeles cu monahul ca la întoarcere să treacă din nou pe la ei și să îl ia și pe el la mănăstire, lucru care s-a și întâmplat. Ioan s-a făcut, astfel, monah în mănăstirea neadormiților așa cum își dorea. După 6 ani a început să îi fie dor de părinți.
El a mărturisit acest lucru starețului care i-a dat binecuvântare pentru a pleca să își împlinească dorința. Pe drum, Cuviosul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. Astfel, Ioan a stat trei ani la una din porțile lui Eutropius ca săracul Lazăr, în rugăciune, privindu-și părinții și frații, fără a mărturisi că este fiul și fratele acestora. Ioan nu voia să intre în casă.
În cele din urmă, servitorii casei lui Eutropius i-au făcut o colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit și, știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie dus în casă. Părinții au văzut la el Sfânta Evanghelie dăruită cu mulți ani în urmă și din aceasta și-au dat seama că este fiul lor iubit. După patru ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi.
Ei l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba și pe mormântul lui au zidit o biserică. Pentru timpul petrecut în colibă i se spune până astăzi „Ioan Colibașul”.
Tropar Glasul 4
Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.