Iar după multă rugăciune, sărutând ei sfânta icoană și cinstita Cruce, toți mergeau cu îndrăzneală împotriva vrăjmașilor și astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii.
Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a așezat în această zi în anii binecredinciosului împărat grec Manuil și a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, de către preasfințitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului și de Nestor, episcopul Rostoyului. Și s-a așezat această prăznuire pentru o pricină ca aceasta: împăratul Manuil și marele domn al Rusiei petrecând în pace și iubire de frați, s-a întâmplat într-o zi de au ieșit la război: cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar acesta din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau așa după râul Volga, fiindcă petreceau în josul acestui râu. Și le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amândoi biruință împotriva potrivnicilor. Impăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari și i-a supus lui, făcându-i birnici ai stăpânirii sale.
Iar marele cneaz Andrei avea obicei, când mergea la război împotriva vrăjmașilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are în brațele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mântuitorul nostru. El mai lua încă și cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoți îmbrăcați în veșminte sfințite. Astfel ieșea la război, cu aducere de multe rugăciuni cu lacrimi către Hristos Dumnezeu și către Preacurata Lui Maică, împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos.
Cu niște arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decât cu săbiile și cu sulițele, și nădăjduia mai mult spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia și puterea oștirii sale, știind bine cuvântul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine îi va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul și întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Incă și pe oastea sa, acest binecredincios domn pe de o parte o întărea cu pilda cucerniciei sale întru rugăciuni, iar pe de alta o deștepta cu porunca sa spre rugăciuni. Deci toți căzând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.
Iar marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nădăjduiește spre tine nu va pieri; și eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid și acoperământ, iar Crucea Fiului tău, armă ascuțită împotriva vrăjmașilor. Deci roagă pe Mântuitorul lumii, pe Care îl ții în brațele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzând fețele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar sprijinul tău cel atotputernic să ne ajute nouă și să calce pe vrăjmașii noștri”. Iar după multă rugăciune, sărutând ei sfânta icoană și cinstita Cruce, toți mergeau cu îndrăzneală împotriva vrăjmașilor și astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le ajuta cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.
Un obicei ca acesta având marele domn totdeauna, a ieșit cu astfel de rânduială cu oastea sa împotriva bulgarilor – precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei – și, mergând la câmp, s-a luptat cu oștirea bulgărească. Deci, biruindu-i, a gonit după dânșii și a luat patru cetăți ale lor, precum și a cincea, anume Brehimul, la râul Kamii.
Și când s-a întors în cortul său de la lupta cu păgânii, a văzut ieșind din icoana Mântuitorului și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întâi. De aceea, marele domn, luând iarăși mai mare bărbăție și mai multă îndrăzneală, și-a întors puterea sa împotriva păgânilor și a ars cetățile acelea cu foc, încât a făcut pământul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăți ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.
Asemenea și Manuil, împăratul grecilor, care ieșise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci o minune ca aceea, adică niște raze de foc ce ieșeau din icoana Mântuitorului și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu cinstita Cruce în ostile sale, și a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci s-au înștiințat unul pe altul prin scrisori de biruința lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmașilor, și de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieșind din chipul Mântuitorului și au proslăvit pe Dumnezeu. Și sfâtuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au așezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând mulțumire lui Hristos Mântuitorul și Preacuratei Lui Maici.
Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmați, au biruit pe vrăjmași, au poruncit ca să scoată preoții cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar și să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creștine și cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Incă arhiereii au mai poruncit să se facă și sfințirea apei, și s-a numit prăznuirea aceasta „Scoaterea Cinstitei Cruci”, căci se scoate cu slăvită umblare Crucea Domnului împreună și cu sfintele icoane, la pâraie, la fântâni și la izvoare.
Deci să prăznuim, fraților, lăudând și mulțumind Preamilostivului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpâna noastră cea binecuvântată Fecioara Maria, și slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credință.
Și să prăznuim cu cucernicie și cu plăcere dumnezeiască, având între noi pace și dragoste, mângâind cu milostenie pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele și luând aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel plăcând Ziditorului și Stăpânului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veșnice, împreună cu toți sfinții, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă și cu putere multă, a judecătorului viilor și al morților, și va străluci pe toți drepții cu străluciri luminoase și dătătoare de bucurie. Iar după săvârșirea judecății, va merge înaintea tuturor cetelor sfinților, povățuindu-i în Împărăția Cerului.
Atunci vor prăznui, dănțuind în vecii cei fără de sfârșit, toți sfinții, cu care și pe noi, păcătoșii, să ne numere Preamilostivul Hristos Mântuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.