Evanghelia Duminicii acesteia – Vindecarea Orbului de la Siloam- ține …un capitol întreg din cea mai mistică dintre Vestirile prezenței Domnului Hristos între noi.
Și nu cred că întâmplător avem ca text, îndată după vindecarea unui paralitic și îndreptării în credință a femeii Samarinene, tocmai povestea acestui om. E o povestire despre mentalitate, despre ce l-a determinat pe Hristos să se întrupeze. Căcă vizibil omul omului nu-i mai era de nici un ajutor. Din contră. Funcționarii Legii ajunseseră atât de încrezători în propriile lor păreri încât excludeau ca posibilă prezența lui Dumnezeu în minunea imediată. Toate cele trei Evanghelii ce le-am parcurs în săptămânile din urmă arat cum se declasase credință sub imperiul Legii, al împlinirii modelor mai mult decât a Legii Dumnezeului Celui Viu. Recunosc, textul ne privește și pe noi pe cei din Legea cea nouă, atunci când sufocăm Harul cu absurditățile noastre pseudo-creștine. Taina Duminicii acesteia este despre cum lucrează Lumina împotriva întunericului. Despre cum rodește vedere Lumina.
Dintâi orbul este o întrebare. Rabbi, zic ucenicii, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? (Ioan 9.1). Și atunci, ca și acum, gura satului aplică aceeași diagnoză. Un păcat personal sau al casei rodește într-o boală fizică. Uneori uităm că păcatul se răsfrânge mai ales asupra bolilor sufletești. Pe care, de cele mai multe ori, nu le vedem. Orbul însă „sare în ochi”.
Mântuitorul oferă însă o explicație incredibilă la vremea aceeași puțin acceptată și astăzi:
nici el și nici părinții nu au păcătuit „ci s-a născut orb ca să se arate lucrările lui Dumnezeu în el” (Ioan 9.3). Pare un pic exagerat să rabde un om pentru a se arăta slava lui Dumnezeu? Dar dacă privim spre orbul acesta ca Apostolul orbilor lumii? câți dintre nevăzători, Părintele Teofil de la Sâmbăta mi-a confirmat, nu vor fi aflat nădejde și bucurie în așteptare ascultând povestea lui? La prima vedere pare absurd.
Dar dacă suntem atenți vedem cum se ridică de pe întuneric crusta convențiilor sociale și religioase de mâna lui Hristos Dumnezeu. Căci Domnul trimite pe Nevăzător la apa Siloamului după ce-i unge ochii cu tină- „papaleașcă” i-ar spune copiii- o tină în care scuipatul (simbolizând apa primordială) se întâlnește cu țărâna (pământul dintâi) și oferă Orbului- Adam vedere. Omul se spală și vede. Văzând nu mai este el. căci vecinii, care îl cunoșteau, murmurau: nu este el. dar orbul care vede de-acum refuză să se ascundă. Se vădește a fi el.
Ce se schimbase la cerșetor- căci mai înainte stătea și cerșea (Ioan 9.8) – într-atât încât cei care-l știau de amar de vreme se îndoiesc că este el? Se vădește că revenirea în vedere aduce și demnitate, îl îndreaptă de spate, îi dă siguranță și în întărește în autonomie. Știe, probabil din auzite că omul ce-l vindecase este Iisus, dar nu-i știe chipul, nu-l poate identifica. Exact precum paraliticul din cealaltă fântână a Ierusalimului. Nu știe să-l descrie pe Vindecător dar descrie perfect vindecarea. Arătând prin aceasta că este prezent Iisus Hristos.
Articol preluat de pe site-ul tribuna.ro.