1 iunie 2026
România

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox

Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Sfinţii mucenici pomeniţi astăzi au trăit în Persia, în timpul domniei regelui Sapor al II-lea (309-379), cel care a început prigonirea creştinilor. Între oamenii care slujeau la curtea sa erau în taină şi creştini, printre ei, şi Achindin, Pigasie şi Anempodist, oameni de frunte şi întăriţi în credinţă, care aduceau pe mulți la Hristos. Însă,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină, pe anume Teodotia. Aceasta, după moartea soțului ei, a trăit în văduvie, având libertate deplină şi închinându-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Aşa îi învăţa şi pe iubiţii ei fii, Cosma şi Damian. I-a hrănit cu bună învăţătură, în

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Mucenic Epimah

Viața Sfântului Mucenic Epimah Sfântul mucenic Epimah era din Egipt şi născut din părinţi creştini. Încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu, şi Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie şi a petrecut multă vreme în muntele Pilusiului. După ani îndelungaţi în pustie, a auzit că în Alexandria creştinii sunt chinuiţi de păgâni

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis

Viața Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis Cei șase Sfinți Apostoli sunt consemnați în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim și în Tradiția Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care amintește Sfântul Luca

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Apostol Cleopa

Viața Sfântului Apostol Cleopa Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Cleopa se numără printre cei şaptezeci de Apostoli. Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cleopa în ziua de 30 octombrie. Sfântului Cleopa i-a apărut Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul spre Emmaus (Luca 24, 13-33) unde el mergea cu un alt ucenic, la câteva zile după

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie și sora sa, Zenovia

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Zenovie și sorei sa, Zenovia În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Avramie și Maria, nepoata sa

Viața Sfântului Cuvios Avramie S-a născut în regiunea Edessei, din Mesopotamia, la sfârșitul secolului al III-lea. Părinții săi nobili și evlavioși nu au mai avut alți fii și, cu toate că prețuiau evlavia înflăcărată a Cuviosului, l-au căsătorit împotriva voinței sale. În timpul festivității de nuntă, Avramie stătea singur cu inima zdrobită. Atunci Mirele Hristos

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana

Viața Sfintei Marei Mucenițe Anastasia Romana A trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăşi, mare prigoană împotriva creştinilor. Romană de neam, tânără cu vârsta, Sfânta Anastasia se afla pe atunci într-o mică obşte de fecioare creştine, care locuia ascunsă printre livezi şi grădini,

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei

Viața Sfântului Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei Sfântul Ierarh Firmilian a fost un episcop instruit și activ în Cezareea Capadociei, începând cu anul 230 d. Hr. A fost implicat în disputele teologice ale vremii sale. A condamnat schisma lui Novatian și poziția papei Ștefan al Romei, care accepta botezul ereticilor. A prezidat sinodul din Antiohia, convocat

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfinții Mucenici Terentie, cu soţia sa Neonila şi cei șapte fii

Viața Sfinților Mucenici Terentie, cu soţia sa Neonila şi cei șapte fii Aceştia au fost prinşi în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian şi judecaţi pentru mărturisirea faptului că erau creştini. Au fost supuşi supliciilor şi în cele din urmă au suferit moarte martirică pentru credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe

Citeşte mai mult