Ev. Marcu 8, 11-21
În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând.
Portalul comuniune.ro este un proiect dezvoltat și administrat de o echipă de voluntari creștini ortodocși.
În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând.
Fraților, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; ci Dumnezeu îi.
Viața Sfântului Ierarh Petru al Sevastiei Sfântul Petru a fost cel mai mic copil din familia retorului Vasile, originar din provincia Pont. Mama.
Viața Sfântului Mucenic Polieuct Sfântul Mucenic Polieuct (†255/259) era originar din Meletina (Armenia). Sfântul Polieuct a trăit în secolul al III-lea, în timpul.
În vremea aceea, auzind că loan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum,.
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și.
În lumina lui Hristos – IPS Irineu Pop Dreptmăritori creştini, Noi pământenii ştim prea bine că fără lumina şi căldura soarelui viaţa noastră.
Viața Sfintei Cuvioase Domnica Sfânta Domnica († 474) s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379 – 395), din.
Viața Cuviosului Gheorghe Hozevitul Sfântul Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. Numele de.
În vremea aceea a văzut loan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii..