Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei
Viața Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei Sfântul Grigorie s-a născut în anul 335. Tatăl său, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont,
Viața Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei Sfântul Grigorie s-a născut în anul 335. Tatăl său, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont,
În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând
Fraților, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; ci Dumnezeu îi
Viața Sfântului Ierarh Petru al Sevastiei Sfântul Petru a fost cel mai mic copil din familia retorului Vasile, originar din provincia Pont. Mama
Viața Sfântului Mucenic Polieuct Sfântul Mucenic Polieuct (†255/259) era originar din Meletina (Armenia). Sfântul Polieuct a trăit în secolul al III-lea, în timpul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și
În lumina lui Hristos – IPS Irineu Pop Dreptmăritori creştini, Noi pământenii ştim prea bine că fără lumina şi căldura soarelui viaţa noastră
Viața Sfintei Cuvioase Domnica Sfânta Domnica († 474) s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379 – 395), din
Viața Cuviosului Gheorghe Hozevitul Sfântul Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. Numele de
În vremea aceea a văzut loan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.