14 iulie 2024
Saschiz, Mureș, România
Documentar

Viața Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu, îndrumător al credincioșilor și luptător pentru unitatea duhovnicească a poporului român.

Părintele Justin s-a născut, conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), judeţul Neamţ, în familia unor români ortodocşi foarte evlavioşi şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, așa încât în 1936 s-a închinoviat în Mănăstirea Durău după care, în 1939, a început studiile la Seminarul Cernica. Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală.

A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa şi Gherasim Iscu. A avut multă râvnă pentru studiile teologice, astfel că s-a numărat printre cei mai buni elevi ai seminarului. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele a continuat studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea. A fost călugărit în 1942, iar în anul 1943, la vârsta de 24 de ani, a fost hirotonit preot la Iași. 

În acelaşi an s-a înrolat ca preot misionar pe frontul de Răsărit, a slujit Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până pe 23 august 1944, când s-a întors la mănăstirea sa. Și-a continuat studiile la Seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris niciuneia dintre iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 mai 1948 şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. 

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat în tot acest timp tăcerea, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii săi – îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale.

Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi prin experienţele pe care le-a putut transforma, din teribile şi demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această lume. A fost torturat şi anchetat până în august 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. A rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale: „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”.

În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!”. Pentru acest cuvânt a primit încă patru ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. 

La finalul celor 16 ani de închisoare, Părintele Justin spunea că a trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”. După 14 mai 1964, când a fost eliberat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se spovedească. După aceea, a mers la casa părintească. Dar, la scurt timp, mama părintelui, Ana, despre care el însuşi spunea că „era o sfântă”, s-a mutat la Domnul. Apoi, fiindcă autoritățile nu i-au dat voie să se întoarcă în mănăstire, părintele a lucrat ca muncitor forestier. 

În anul 1966 a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde a slujit ca preot și duhovnic până în 1974. Între anii 1974 și 1989, părintele a fost preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Bistrița, lângă Piatra Neamț, unde i-au stabilit domiciliul forțat comuniștii, sub supraveghere. Aici, împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de viața duhovnicească a tuturor oamenilor care l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales încă de atunci calea monahismului sau a preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe.

După evenimentele din decembrie 1989, părintele Justin Pârvu s-a întoars la Mănăstirea Secu, unde a slujit ca preot şi duhovnic timp de aproape un an. În 1991, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, părintele a mers în satul natal, Petru Vodă. Cu binecuvântarea IPS Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reușit să pună temelia mănăstirii de călugări cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea martirilor români din închisorile comuniste. Evocându-i pe cei care au suferit în închisori în timpul comunismului, părintele Justin a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

În anul 2000 a ridicat Mănăstirea de maici din Paltin, Petru Vodă, mănăstire ce s-a axat mult pe activitatea filantropică (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale). Pe lângă toate aceste nevoințe și osteneli, părintele Justin a susținut și viața monahală din alte schituri românești. A înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, numită „Glasul Monahilor”, și o publicație de gândire și trăire românească, numită „Atitudini”. În anul 2008 a primit rangul de arhimandrit.

A trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, și a fost înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă, unde a slujit ca stareț și duhovnic până la sfârșitul vieții sale pământești. A rămas în memoria oamenilor ca un mare duhovnic, trăitor jertfelnic al credinței ortodoxe și povățuitor neostenit al tuturor celor care l-au căutat. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus despre Arhimandritul Justin că a fost un mare duhovnic, „ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri”.

 „Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, sabie care pătrunde până la încheieturi, până la despărțituri între oase și măduve, între suflet și duh – dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete” – IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la înmormântarea părintelui Justin.

„Un adevărat luptător pentru credință, pentru dreptate, dar și un adevărat monah, a cărui preocupare principală a fost rugăciunea, la care s-au adăugat lucrul mâinilor, postul și ascultarea duhovnicească” – PF Daniel, în 2019, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea părintelui Justin.

 „A fost un mare misionar, un călugăr autentic, un martor al lui Hristos, care a ținut aprinsă candela spiritualității unui popor asuprit şi oprimat” – IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.

„Cuvântul Părintelui Justin în timpurile noastre a fost un cuvânt asemenea Arhanghelului: «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!»” – PS Nichifor Botoșăneanul, la pomenirea de 10 ani a părintelui Justin Pârvu.

„Pentru unitatea duhovnicească a poporului român, părintele a desfășurat o misiune neobosită (…) Ca un voievod dăruit de Dumnezeu cu putere multă a adunat în jurul său toată suflarea românească și, prin pilda vieții sale și prin sfatul lui, mulți au redescoperit mândria de a fi român. «Eu așa am mers: cu Evanghelia în față și cu poporul în spate!», iar testamentul său stă înscris prin patru cuvinte pe cei patru stâlpi ai baldachinului ce străjuiesc mormântul său: Unitate, Ascultare, Rugăciune, Pocăință.” – Părintele Vasile Păvăleanu.

sursa: doxologia.ro