Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Viața Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni Pentru vieţuirea sa curată, plină de nevoinţe, a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, fiind şi tămăduitor al bolilor incurabile.
Portalul comuniune.ro este un proiect dezvoltat și administrat de o echipă de voluntari creștini ortodocși.
Viața Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni Pentru vieţuirea sa curată, plină de nevoinţe, a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, fiind şi tămăduitor al bolilor incurabile.
Viața Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni a trăit în secolul al IX-lea în cea de-a doua fază a luptei împotriva sfintelor icoane. Sf. Tit s-a călugărit din tinerețe și s-a așezat la o mănăstire de obște. Acolo, a fost smerit și ascultător încât i-a întrecut pe ceilalți frați
Viața Sfântului Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni Cuviosul Ştefan, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii împăratului Leon Armeanul (813-820). Din tinereţe iubind viaţa pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumuseţat şi a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, şi pe mulţi cu învăţătura sa i-a sfătuit să vieţuiască cu