13 iunie 2026
România

a Sfântului Grigorie Palama

Calendar Ortodox

Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului

Născut în 1296 în sânul unei familii de neam ales şi deosebit de evlavioase, tânărul Grigorie a vieţuit de mic în palatele împărăteşti, dat fiind că tatăl său, fericitul Constanţiu, era sfetnic al împăratului Andronic al II-lea (1282-1328) şi pedagog al nepotului acestuia, Andronic al III-lea. Când Grigorie avea 7 ani, tatăl său, care ajunsese

Citeşte mai mult
Cuvântul Ierarhului Predici

✝)  Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama)

Puterea lui Dumnezeu în noi – IPS Irineu Pop Dreptmăritori creştini, Duminica a doua din Postul Mare, prin glasul Evangheliei, ni-L prezintă pe Iisus din Nazaret, pe Fiul Omului ca pe un „Dumnezeu tare” (Is. 9, 5). Pe când El se afla în Capernaum, I s-a adus un bolnav paralizat, pe care cu puterea Sa l-a

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

✝)  Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama)

A doua duminică a Postului Mare a fost dedicată Sf. Grigorie Palama odată cu canonizarea lui, în 1368. Canonizarea Sfântului Grigorie Palama și instituirea, sărbătorii sale în a doua duminică a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor două Sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 și 1351, drept însăși expresia Ortodoxiei

Citeşte mai mult