5 martie 2026
România

10 octombrie

Documentar

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Acatist” – Prevestitoarea de la Mănăstirea Zografu

Icoana Maicii Domnului „Acatist” – „Prevestitoarea” de la Mănăstirea Zografu În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuviosul Teofil Mărturisitorul (sec. VIII)

Viața Sfântului Cuvios Teofil Mărturisitorul Sfântul Cuviosul Teofil Mărturisitorul s-a născut din părinți creștini într-un sat din orașul Tiberiapolis. La vârsta de 13 ani s-a dus în munte la Cuviosul Ștefan Sihastrul și l-a rugat să îl primească în viața călugărească. După trei ani de rugăciuni și ascultare s-a făcut monah. Teofil a trăit în

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Cuviosul Vasian (sec. V)

Sfântul Cuvios Vasian era originar din Siria, iar în timpul împăratului Marcian (450-457) a întemeiat o mănăstire în Constantinopol. A trecut cu pace la Domnul, iar Împăratul a zidit o biserică în numele lui.

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia

Viața Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia Evlampie era un tânăr creștin și bogat din părțile Nicomidiei și părăsindu-și ascunzișul din munte pentru a cumpăra mâncare, deoarece în acea vreme creștinii erau prigoniți de către Dioclețian, găsește la poarta Nicomidiei o poruncă scrisă de ucidere a creștinilor, dată de către împăratul Dioclețian. Citind, a

Citeşte mai mult
Calendar Ortodox

Sfântul Ambrozie de la Optina

Viața Sfântului Ambrozie de la Optina Părintele Ambrozie s-a născut la 21 noiembrie 1812, în județul Lipețk, din gubernia Tambov, în familia numeroasă a unui paracliser de la sat. În acea zi se sărbătorea hramul bisericii din sat și în jurul casei în care s-a născut băiețelul erau adunați o mulțime de țărani veniți la

Citeşte mai mult
Evanghelia zilei

Ev. Luca 3, 19-22

În vremea aceea Irod tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, și pentru toate relele pe care Ie-a făcut Irod, a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în temniță. Deci, după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul și S-a coborât Duhul

Citeşte mai mult
Apostolul zilei

Ap. Efeseni 4, 25-32

Fraților, lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniați-vă și nu greșiți; soarele să nu apună peste mânia voastră, nici nu dați loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea

Citeşte mai mult