duminică, 13 octombrie 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfintele Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Viața Sfintelor Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

În anul 304 trei surori din Tesalonic, Grecia, anume: Agapia, Hionia și Irina au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai multe cărți de rugăciune și epistole.

Mai erau învinuite că împreună cu alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume Agaton, nu au vrut nici să jertfească, nici să mănânce din carnea adusă la templu.

Cele trei surori au fost supuse judecății, însă ele au răspuns și au mărturisit pe Hristos cu mult curaj în fața judecătorului Dulcețiu.

Pentru aceasta Agapia și Hionia au fost arse de vii în următoarea zi, iar sora lor mai mică, Irina, a fost adusă din nou în fața judecătorului. Însă nici Irina nu a renunțat la credința creștină, deși primise felurite amenințări. În consecință, ea a primit cununa muceniciei, asemenea surorilor sale, fiind arsă de vie.

Troparul, glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

sursa: basilica.ro