Viața Sfintei Mucenițe Anastasia
A trăit în vremea domniei lui Dioclețian (284-305), fiind dintr-o casă de bun neam. Și tatăl ei, Pretextat cu numele, era păgân cu credință, iar mama sa Fausta, creștină.
Și a fost încredințată pentru învățătura cărții unui dascăl, bărbat preaslăvit și binecredincios, Hristogon, care, după aceea s-a făcut și mucenic. Și ai învățat de la el Sfânta Carte, iar credința în Hristos o învață de la maica sa. Și se sârguia în citirea cărților creștinești, ziua și noaptea, învățând Calea Domnului și întărindu-și inima în dragostea lui Dumnezeu.
Și, trecând mama ei, Fausta, din această viață, a fost dată de tatăl ei după un bărbat Puplie, de neam bun, dar păgân cu credință. Și ea nu putea suferi o însoțire fără dragoste, pentru necredința lui, făcându-se pururea bolnavă.
Și adeseori își schimba hainele cele luminate și, pe ascuns, se îmbracă în haine sărace și ieșea din casă, neștiind nimeni, numai o slujnică fiind pururea cu dânsa și slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrând în temnițele unde se aflau, scoțându-i din legături, ungându-le rănile, ștergând puroaiele și întărindu-i cu bucate.
Când bărbatul ei pricepu gândul ei, după cele ce făcea, pentru unele ca acestea, a fost dată mai întâi la chinuri, iar apoi a pus-o sub aspră strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Și ea se mâhnea că nu poate sluji pe mărturisitorii lui Hristos.
Și s-a izbăvit, precum se izbăvește o pasăre din cursa vânătorului, abia când bărbatul ei, trimis fiind de împăratul și umblând pe mare, corabia s-a scufundat de vifor și el s-a înecat. Deci, Sfânta, văzându-se liberă, și-a împărțit toată averea la săraci și slujea cu și mai mare râvnă, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar după sfârșitul vieții lor îi lua și-i îngropa cu cinste.
Și îndemna pe mulți spre mucenicie, pătimind ea însăși pentru credință. Iar, în cele mai de pe urmă, poruncind dregătorul s-o întindă între patru pari, să o lege și să o ardă în foc, Fericita și-a luat cununa muceniciei.
Tropar Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
sursa: basilica.ro