duminică, 15 septembrie 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfânta Cuvioasă Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai

Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai

Este reprezentată în icoana sfinților Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, care au aceeași zi de prăznuire.

Născută în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia, ar fi trebuit să se căsătorească cu viitorul Împărat Mihail, dar pe drum spre Constantinopol a luat sfat de la Sfântul Ioanichie, înainte-văzător, să meargă la Mănăstirea Hrisovalant.A ajuns stareță, primind darul înainte-vederii. Chiparoșii se plecau în fața ei la privegherile pe care le făcea noaptea în curtea mănăstirii. În Postul Mare, a primit înștiințare de sus să priemască merele aduse de un marinar a doua zi la mănăstire și care erau din Rai.

I s-a mai vestit că va trece la cele veșnice a doua zi după prăznuirea Sfântului Pantelimon. Avea de 101 ani și a zâmbit când a văzut îngerii care au venit să îi ia sufletul.

Lângă un paraclis ridicat pe Muntele Olimp, maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoșilor care se închinau Sfintei Irina, iar tuia, nealtoită, s-a transformat în măr, fructele fiind împărțite credincioșilor.

sursa: basilica.ro