Întru această zi, povestire din viața Sfântului Macarie egipteanul, despre două femei ce au ajuns la desăvârşire, în lume fiind.
Rugându-se oarecând Cuviosul către Dumnezeu, s-a făcut un glas către dânsul, zicându-i: „Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor două femei, care viețuiesc împreună în cetatea cea de aproape.”. Deci, auzind aceasta bătrânul, şi-a luat toiagul său şi a mers în cetatea aceea şi, aflând casa lor, a bătut în uşă şi îndată una dintre dânsele a ieşit cu mare bucurie şi l-a primit pe el. Apoi, chemând bătrânul pe amândouă, a zis către dânsele aşa: „Pentru voi atâta osteneală am îndurat, venind din pustia cea depărtată, ca să înțeleg lucrurile voastre, pe care spuneți-mi-le mie, netăinuindu-le.”. Şi au răspuns femeile către bătrânul: „Crede-ne pe noi, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută de patul bărbaților noştri n-am fost libere, deci, ce fel de lucruri cauți de la noi?”. Iar bătrânul stăruia, rugându-le pe ele, ca să-i arate rânduiala vieții lor. Iar ele, silite fiind, au zis:,,Noi nici un fel de rudenie între noi nu aveam şi s-a întâmplat că s-au însoțit cu noi doi frați şi, cu dânşii, cincisprezece ani petrecând în aceeaşi casă, nici un cuvânt rău sau spurcat n-am zis una către alta, nici nu ne-am sfădit cândva, ci în pace până acum viețuim. Şi ne sfătuiam cu un gând, ca, lăsând pe soții cei trupeşti, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbații noştri, ca să ne lase pe noi, măcar că foarte cu multe lacrimi şi rugăminți i-am rugat pe dânşii. Drept aceea, necâştigându-ne dorirea, am pus aşezământ între Dumnezeu şi între noi ca nici un fel de cuvânt nesocotit să nu zicem până la moartea noastră.”.
Acestea, auzindu-le, Sfântul Macarie a zis: „Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăşi fapta, şi fiecăruia, după alegerea cea de bună voie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viața tuturor celor ce vor să se mântuiască.”.