Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor! Că zidiți mormintele prorocilor pe care părinții voștri i-au ucis. Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Voi trimite la ei proroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni»; ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor prorocilor care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a fost ucis între altar și templu. Adevărat vă spun: că se va cere de la neamul acesta.
Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedicat. Atunci, ieșind El de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L urască de moarte și să-L silească să vorbească despre multe, pândindu-L și căutând să audă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină. În același timp adunându-se mulțime de mii de oameni, încât se călcau unii pe alții, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.